În anul acesta se împlinesc 200 de ani de la naşterea marelui compozitor german. Evenimentul este celebrat pe toate meridianele lumii, întrucât pentru iubitorii muzicii sale el înseamnă un suprem şi nobil omagiu adus unuia dintre cei mai mari creatori din istoria muzicii, care a schimbat radical o manieră de exprimare stilistică muzicală, aducând un nou mod de receptare şi înţelegere a artei sunetelor.

Compozitor extrem de controversat în epocă, dar şi mai târziu, prin încercările sale tulburătoare de a oferi operei o nouă faţă în care să se reflecte simboluri profund metafizice, cu conotaţii metaforice sublimate, Richard Wagner a adus simfonismul în orchestra lucrărilor sale, dezvoltând drama muzicală pe baza unor librete scrise de el. Bun cunoscător al mitologiei germane, el şi-a construit întreaga creaţie pe poeme literare de o rară frumuseţe care aduc în scenă personaje din miturile nordice, o lume a zeilor în confruntare cu una a muritorilor cu sentimente şi pasiune ardente.

Wagner a polarizat de-a lungul epocilor două categorii de receptori muzicali: unii îndrăgostiţi fără rezerve de creaţia sa, devenind, în timp, buni cunoscători ai acesteia şi alţii total insensibili la opera wagneriană, care o refuză şi recuză cu ostentaţie sub pretextul lipsei ei de melodicitate, motivând faptul că nu o înţeleg, fiind o muzică extrem de grea, uneori ezoterică.

Un singur fapt este cert: la muzica lui Wagner se ajunge cu greutate şi numai în timp, printr-o susţinută iniţiere muzicală, culturală şi estetică.

Audiţiile repetate, dar şi vizionările unor spectacole imprimate pe DVDuri cu interpreţi mari şi valoroşi şi în regii importante pot contribui substanţial la cunoaşterea şi înţelegerea universului muzical wagnerian.

Considerăm total greşit să recuzăm în mod subiectiv muzica lui Wagner atâta timp cât n-o cunoaştem cu adevărat şi n-o a