Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania cea mai saraca tara din UE

Publicat in Info Braila, marți 24 septembrie 2013 ·

Romania se plaseaza pe locul 42 din 52 de ţari intr-un top al activelor financiare nete acumulate de populaţie, cu o medie de 2.327 euro pe locuitor, cea mai redusa din UE, potrivit unui raport prezentat de grupul german de asigurari Allianz. Datele se refera la averea acumulata pana la sfarsitul anului trecut de gospodarii private in active financiare, precum conturi bancare, acţiuni sau obligaţiuni, minus datorii. Astfel, activele financiare nete au crescut cu 0,6% in Romania anul trecut, cel mai slab ritm din Europa Centrala si de Est, performanţe similare inregistrand doar Slovenia si Turcia, se arata intr-un comunicat al Allianz. Faţa de anul 2001, activele financiare ale gospodariilor din Romania au crescut cu 18,2% pe an pana in 2012, insa evoluţia dupa anul 2007 este “sumbra”, scaderile din 2008 si 2009 nefiind recuperate pana la aceasta data, noteaza Allianz. Romania consemneaza la nivelul anului 2012 active financiare nete cu aproape 28% sub varful inregistrat in anul 2007, inaintea crizei, potrivit raportului. Din anul 2000, Romania a urcat cu trei locuri in clasamentul mondial. Averea financiara neta a romanilor este mai scazuta faţa de cifrele inregistrate in Letonia (2.918 euro), Bulgaria (4.460 euro pe locuitor), Lituania (4.873 euro), Slovacia (5.009 euro), Polonia (5.221), Ungaria (6.534 euro), Croaţia (6.791 euro), Estonia (7.674 euro) sau Cehia (10.096 euro). Deasupra Romaniei in clasament se gasesc si Brazilia (2.730 euro), China (4.719 euro), Mexic (6.111 euro), Africa de Sud (7.016 euro) sau Malaezia (7.803 euro). La nivel mondial, activele financiare brute ale populaţiei au crescut cu 8,1% anul trecut, la 111.000 miliarde de euro, in principal datorita revenirii burselor – deţinerile in valori mobiliare s-au apreciatcu 10,4%, potrivit raportului Allianz. Evoluţia reprezinta cea mai accentuata crestere din ultimii 6 ani si depaseste cu mult medi

Articolul in Info Braila >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 23 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 52 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°