Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSU Alba Iulia debutează miercuri în noul sezon

Publicat in Informatia de Alba, marți 24 septembrie 2013 ·

Debut stagional pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară primeşte în primul meci oficial al sezonului competiţional 2013/2014 pe teren propriu, miercuri, 25 septembrie, cu începere de la ora 18:00, vizita nou-promovatei Phoenix Galaţi, într-o partidă care contează pentru primul tur al Cupei României la baschet feminin.

Trupa universitară, schimbată ca şi componenţă (9 jucătoare noi în lot), dar cu aceiaşi bancă tehnică, formată din Miroslav Popov, antrenor principal şi George Lăncrănjan, antrenor secund, ajutaţi de directorul sportiv Nicuşor Marcu, revenit după două sezoane la echipă, porneşte drept favorită în confruntarea cu trupa gălăţeană, având avantajul experienţei în elita baschetbalistică, dar în special acela al propriului teren, mai ales având în vedere că ambele manşe, tur-retur, se dispută în Sala de Sport a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Totuşi, sportivele din Cetatea Marii Uniri trebuie să joace cel mai bun baschet posibil, să facă o impresie bună la primul meci oficial în faţa propriilor suporteri şi să evite orice surpriză. Asta în condiţiile în care, deşi este o formaţie nou-promovată, Phoenix Galaţi a reuşit o campanie de achiziţii importantă, de la antrenorul grec Theodosios Paralikas, sezonul trecut secund la CSM Târgovişte, până la jucătoarele americance Cherise Daniel, Earnesia Williams şi Denise Fairbanks, dar şi autohtonele cu experienţă în Liga Naţională, Florentina Ardeleanu, Romina Filip, Beatrice Alaiba şi Andra Ionescu.

Înaintea partidei, antrenorul universitarelor, Miroslav Popov, este încrezător în forţa echipei şi speră într-o calificare fără probleme în sferturile de finală a Cupei României: ”Sunt primele meciuri oficiale, trebuie să le tratăm cu multă seriozitate, pentru că nu ştim nimic despre echipa din Galaţi şi nu vrem să pierdem meciurile şi calificarea. Cred că suntem o echipă mai bună decât

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 51 minute
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum 33 minute
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum o ora
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Un microbuz în care se aflau 15 copii a fost implicat într-un accident în Brașov. Nouă persoane au ajuns la spital

Adevarul acum 30 minute
Nouă persoane au ajuns la spital, sâmbătă, 10 mai, după ce un microbuz în care se aflau 15 copii a intrat în coliziune cu un autoturism, în municipiul Brașov.

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 4 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Ucraina și Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomați în urma scandalului spionajului maghiar

G4Media acum o ora
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, transmite News.ro. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia

Victor NEGRESCU, mesaj de Ziua Europei: „Europa nu este un dat, ci o alegere suverană”

Gandul acum o ora
Cu ocazia Zilei Europei, europarlamentarul Victor Negrescu a transmis un mesaj de reafirmare a angajamentului României față de valorile europene. Totodată, el a subliniat că apartenența la Uniunea Europeană este o alegere care trebuie asumată și apă

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum 2 ore
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°