Un miner, preocupat de locul său de muncă, și un ecologist, interesat de salvarea mediului, pot rămâne cu seturi de valori incompatibile; dar niciuna dintre „lumile“ lor ca atare nu va rezista fără respectarea poruncii derivate din regula de aur, „să nu furi“.
„Niște inși cu cap ar putea să rezolve foarte simplu hărmălaia iscată în jurul afacerii Roșia Montană: se ia o foaie de hârtie și se împarte în două: «avantaje/bine» și «dezavantaje/rău». După aceea se va răspunde la câteva întrebări...“ (Ciprian Chirvasiu, Roșia spontană, Adevărul, 17 septembrie 2013).
Sunt convins că foarte mulți oameni, inclusiv cei care participă la demonstrații de o parte sau de alta în această toamnă, ar fi de acord cu punctul de vedere de mai sus. Pe scurt, o opinie foarte răspândită este că, în astfel de cazuri: a) există un singur răspuns optim care este de natură „tehnică“; b) că acesta poate fi aflat „simplu“, dacă am fi raționali și bine informați de experți („cu cap“); c) că „hărmălaia“ – adică diversitatea soluțiilor – e dată fie de insuficiența informației sau a raționalității, fie de necinste, altfel zis, că cei care au altă opinie decât inșii considerați raționali, informați și onești sunt ignoranți, proști sau corupți. Mă grăbesc să spun că această idee – s-o numim „ideea soluției unice“ (ISU) – e foarte veche și că a fost profesată de spirite dintre cele mai înalte, de pildă Platon sau Spinoza, care scria: „oamenii se acordă cu necesitate între ei în măsura în care trăiesc conduși de rațiune“. (Etica, IV, prop.XXXV)
Cu toate acestea, ISU e complet falsă: chestiuni complexe de tipul „Roșia Montană“ nu au soluție „tehnică“, unică, definitivă și optimă, oricât de insistent ar fi căutată. De aceea, mai mulți oameni, deși perfect onești, raționali și informați, ar putea ajunge la forme diferite ale soluției optime. Chiar înlăturând ignoranța
