Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria, punct de atracţie pentru jihadismul internaţional

Publicat in rfi, marți 24 septembrie 2013 ·

Siria rǎmîne un alt dosar urgent şi complicat. În mod normal ONU ar trebui sǎ adopte o rezoluţie pe marginea armelor chimice la care Siria doreşte sǎ renunţe. Termenii în care ar urma sǎ fie formulatǎ aceastǎ rezoluţie au suscitat însǎ o bǎtǎlie diplomaticǎ teribilǎ între ruşi şi occidentali.

Timp de o sǎptǎmînǎ diplomaţia rusǎ şi cea occidentalǎ s-au înfruntat în jurul unui punct cheie legat de caracterul "constrîngǎtor" al rezoluţiei.

Occidentalii doresc sǎ fie menţionat în rezoluţie capitolul VII al Cartei Onu care prevede sancţiuni şi chiar recurgerea la forţǎ în cazul în care un stat nu-şi pune în practicǎ angajamentele.

Ruşii au cerut ca o astfel de ameninţare sǎ fie formulatǎ eventual într-o a doua rezoluţie, ceva mai tîrziu, numai dacǎ se va putea demonstra cǎ Siria tergiverseazǎ în privinţa distrugerii arsenalului sǎu chimic.

Pentru a rezuma, occidentalii considerǎ cǎ presiunea trebuie menţinutǎ cu orice preţ asupra Siriei, în timp ce ruşii continuǎ sǎ manervreze pentru a nu permite nici o breşǎ legalǎ în vederea unei eventuale intervenţii de naturǎ sǎ provoacea cǎderea regimului de la Damasc.

Ministrul de externe francez Laurent Fabius se declara totuşi optimist în privinţa şanselor de a se ajunge la un acord cu ruşii. Ar fi dificil de admis, spunea el, că exact cei care au propus interzicerea armelor chimice siriene sǎ nu fie de acord cu condiţiile de naturǎ sǎ permitǎ aplicarea a ceea ce au propus.

Subiectul legat de criza sirianǎ se impune însǎ şi din alt unghi, cel al jihadismului care se dezvoltǎ în jurul unor astfel de focare de rǎzboi.

Recentul atentat de la Nairobi, din Kenia, atacurile recent în Nigeria de jihadiştii grupului Boko Haram precum şi atentatul din Pakistan împotriva comunitǎţii creştine pun în luminǎ o realitate teribilǎ: şi anume faptul cǎ existǎ o nebuloasǎ jihadistǎ care se extinde din zona Ma

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 43 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°