Un tânăr în vârstă de 26 de ani, trimis în judecată pentru tentativă de omor, a fost condamnat ieri de Tribunalul Suceava la 5 ani şi 6 luni de închisoare. Vasile Beşleagă, din Hârtop, a fost găsit vinovat pentru că l-a atacat şi lovit cu şurubelniţa pe Sorin Brăneanu, un consătean în vârstă de 38 de ani. Disputa în urma căreia s-a ajuns la vărsare de sânge a plecat de la o chestiune puerilă.
Cei doi aveau un conflict mai vechi, după ce se certaseră de la subiectul care are mai mare trecere la femei. S-au reîntâlnit pe data de 5 august la un magazin mixt din localitate, iar aici conflictul a reizbucnit.
Victima a început să ameninţe şi să-l înjure pe inculpat, iar acesta din urmă a aruncat cu o sticlă de bere înspre consăteanul său. Apoi s-au luat la bătaie şi s-au lovit reciproc.
La un moment dat, se arată în rechizitoriul procurorilor, Vasile Beşleagă a scos o şurubelniţă din buzunar şi l-a înţepat de mai multe ori în zona pieptului pe consăteanul său, precum şi în antebraţul stâng şi genunchiul stâng.
„Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a fost examinată medico-legal, ocazie cu care s-a stabilit că prezintă leziuni care necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, viața victimei fiindu-i pusă în primejdie”, arătau la acea vreme anchetatorii.
Beşleagă a fost reţinut şi ulterior arestat, iar acum poate ataca cu apel soluţia Tribunalului Suceava.
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, trimis în judecată pentru tentativă de omor, a fost condamnat ieri de Tribunalul Suceava la 5 ani şi 6 luni de închisoare. Vasile Beşleagă, din Hârtop, a fost găsit vinovat pentru că l-a atacat şi lovit cu şurubelniţa pe Sorin Brăneanu, un consătean în vârstă de 38 de ani. Disputa în urma căreia s-a ajuns la vărsare de sânge a plecat de la o chestiune puerilă.
Cei doi aveau un conflict mai vechi, d