Peste puţin timp vom sărbători 20 de ani de la semnarea tratatului de la Maastricht, acel act care a funcţionat ca o constituţie pentru Bătrânul Continentul, unificat şi pacificat după secole de conflicte şi războaie.

Dar ce a adus cetăţenilor Uniunii unificarea continentului?

Unificarea Europei pune în centrul său cetăţeanul european, lăsând pe un plan secundar statele naţionale. De la 1 iulie sunt 28 de state care fac parte din Uniunea Europeană. Devine foarte clar, cetăţenii Uniunii au foarte multe drepturi şi puţine, dar importante obligaţii: să respecte legile europene şi Cosntituţia statului unde locuieşte.

Dintr-o dată, cei peste 500 milioane de cetăţeni ai Uniunii s-au găsit în faţa unei oferte uriaşe, continentale: cetăţenii Uniunii pot călători, pot trăi, pot munci, se pot stabili oriunde pe teritoriul Uniunii, au drepturi medicale, electorale, educaţionale, ajutor social etc oriunde au chef pe acest teritoriu imens, cuprins între Oceanul Atlantic, Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Mediterană.

Dar Uniunea Europeană nu are doar puncte forte, Uniunea are şi puncte slabe, marcate de unii comentatori politici: în primul rând, suveranitatea statelor UE este limitată, dreptul european fiind mai puternic decât dreptul naţional. Aşa cum subliniau criticii mega-structurii europene, statele venite în Uniune (iniţial se numea Comunitatea Economică Europeană) au renunţat la o parte din atributele suveranităţii… în schimbul unor avantaje de necontestat: un super-stat, cu economie mare, puternică, cu o monedă puternică (care se bazează pe vechea Marcă Vest-Germană), un super-stat care încearcă să asigure stabilitatea, bunăstarea şi dezvoltarea fiecărui stat component. Mai sunt şi alte hibe ale acestei super-structuri: birocraţia excesivă, lipsa de flexibilitate la anumite probleme economice, diplomatice, etc, precum şi crearea unor state d