Familia unui tânăr de 32 de ani, care suferea de tulburare paranoidă acută, a murit la Piteşti, iar familia acestuia îl acuză de neglijenţă pe medicul psihiatru care îl îngrijea, susţinând că bărbatul ar fi murit în urma unei injecţii pe care o făcea periodic.
Tânărul, Alin George Niţescu, urma de un an şi jumătate un tratament pshiatric, fiind în îngrijirea medicului Ramona Herişanu, care lucra la clinica privată "Dr. Irimia" din Piteşti, potrivit Mediafax.
Familia bărbatului susţine că tratamentul consta în administrarea unei injecţii şi că tânărul ar fi murit în urma administrării unei astfel de doze, care i-ar fi provocat coma.
"Am remarcat că în urma acestor supradoze fiul meu dormea peste 24 de ore în prima zi, când se făcea injecţia, iar în timpul primelor două săptămâni de după injecţie dormea mai mult ca de obicei, revenindu-şi în ultimele două săptămâni ale lunii. Deşi i-am adus acest fapt la cunoştinţa medicului Herişanu Ramona de mai multe ori, fie eu, fie soţia, dânsa ne-a spus că acesta este comportamentul normal şi că nu avem de ce să ne facem griji", a declarat Viorel Niţescu, tatăl tânărului decedat, într-o scrisoare adresată ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi Colegiului Medicilor.
La rândul său, Doru Niţescu, fratele bărbatului decedat, a spus că imediat după injecţie tânărului i-a crescut tensiunea şi a adormit, iar medicul, în loc să cheme o ambulanţă, i-ar fi administrat alte injecţii şi perfuzii.
"Pe prospectul acestui medicament scria că în cazul în care injecţia era făcută prea aproape de vasele de sânge, iar substanţa intra în circuitul sanguin prea repede sau în cantităţi prea mari, pacientul putea avea stări fie de somnoloneţă, fie de agitaţie. Imediat după administrarea injecţiei, fratele meu a făcut tensiune foarte mare şi a adormit. În loc să cheme de urgenţă salvarea, medicul l-a forţat să bea 1,5