Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dansul sportiv mureşean în linia I

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 24 septembrie 2013 ·

În Sala Sporturilor ”Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov s-a disputat la sfârşitul săptămânii trecute Campionatul Mondial de Tineret la dans sportiv, pentru secţiunea Standard şi concursul internaţional Transylvanian Grand Prix. Titlul mondial s-a disputat între 64 de perechi, din 32 de ţări, de pe patru continente şi a revenit unei perechi din România, alcătuită din sportivii harghiteni Vlad Pîslariu-Eszter Pop, care au confirmat ascensiunea dansului sportiv din România. ”Devine mai greu când ajungi aproape de vârf” În aceeaşi perioadă s-a disputat şi puternicul concurs Transylvanian Grand Prix, inclus în circuitul mondial, unde alte perechi mureşene au obţinut rezultate remarcabile. La adulţi, secţiunea World Open Standard, perechea Rareş Cojoc-Hanna Zudziewicz a cucerit pentru România primul loc. Punctele obţinute în competiţia de la Braşov le-a adus puncte importante în clasamentul mondial, unde au ajuns pe locul 19. ”Este un rezultat care mă bucură foarte mult, mai ales că a fost obţinut în ţară, cu patru perechi dintre primele 50 mondiale. Susţinerea publicului de acasă te motivează şi este un sentiment foarte plăcut atunci când obţii primul loc în faţa lui. Foarte importante sunt şi punctele care ne-au adus cea mai bună clasare, atât pentru mine, cât şi pentru România. Ştim însă că va fi foarte greu în continuare. Cu cât ajungi mai aproape de vârf, devine tot mai greu, mai ales în discipline ca dansul sportiv, unde arbitrajul este subiectiv. Sperăm totuşi ca după următoarele concursuri să mai urcăm câteva locuri”, a declarat Rareş. Dat fiind programul foarte încărcat, Rareş Cojoc nu va avea răgaz la sfârşitul acestui an, în care va mai avea de susţinut 9-10 competiţii mari. Una dintre acestea este Cupa României, care constituie şi criteriu de calificare pentru Campionatele Mondiale şi Europene. ”Urmează un program foarte încărcat, cu cel puţin şapte weekendur

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 7 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 5 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 7 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 11 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 4 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 12 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°