Începutul unui nou an şcolar a readus în atenţia publică (deja) vechea problemă a copiilor de migranţi. Unii pici au revenit pe mâna dascălilor, care în multe situaţii trebuie să le fie şi mamă, şi tată, şi psiholog, de toate; de asemenea, mulţi adolescenţi au dat năvală la studii în Chişinău.

Am avut şansa să admir una dintre aceste copile deunăzi, în troleibuz. Pe un ton de femeie matură, cu multă experienţă, le povestea colegelor ei cum face rost de bani: „O sun pe mama pe Skype şi-i zic că n-am bani să plătesc gazda. Îi cer câte 100-200 de euro. Uneori mă întreabă: «Da’ tu de câte ori pe lună plăteşti gazda?». Se întâmplă să cer şi de două, şi de trei ori pe lună. Îi spun că m-am mutat sau că am de plătit pentru luna trecută“. Dar înainte de asta, le-a relatat prietenelor ei că are nevoie urgentă de ţoale, că e frig afară. Povestea vieţii ei a continuat, cu detalii cum dă petreceri în apartamentul pe care-l închiriază, cum vin vecinii să o roage să înceteze chefurile zgomotoase etc. Toate aveau o explicaţie: „Ne distrăm, că’ o viaţă avem“. Fata să fi avut 18 ani, dar părea prea „cu experienţă“ pentru vârsta ei.

Vorbea folosind glume pipărate şi rusisme, dar cel mai mult m-a zgâriat miştocăreala la adresa mamei sale. Mi s-a făcut jale şi de acea femeie, dar şi de ţara asta. Mai ales că am asistat şi la alte situaţii similare cu copii crescuţi cu bani, şi nu cu afecţiune. Mi-a povestit cazuri de acest fel sora mea, care e învăţătoare. De la o vreme, dascălii sunt mult mai responsabili de viaţa puştilor decât părinţii lor, duşi în lume. Învăţătorii şi profesorii trebuie să răspundă de comportamentul lor tot mai agresiv, de la an la an, să ia seama ca ei să nu se încaiere în curtea şcolii, căci altfel unii părinţi grijulii din ţări îndepărtate îi poartă pe la Poliţie, învinuindu-i că n-au fost ochi şi urechi la odraslele lor. Vă imaginaţi cum se descurcă