* GFR a transmis notificarea Consiliului Concurenţei
Acordarea avizului pentru privatizarea CFR Marfă nu este de competenţa Comisiei Europene, ne-a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Domnia sa ne-a precizat că, totuşi, CE ar putea dori să analizeze dosarul de notificare transmis, ieri, autorităţii de Grup Feroviar Român (GFR), firma care a câştigat licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă.
Domnul Chiriţoiu ne-a spus: "Am primit dosarul de la GFR cu o oră în urmă (n.r. ieri, în jurul orei 17.00). Vom vedea dacă dosarul este complet, dacă nu, vom face o cerere de completare, după care, odată ce vom avea toate documentele, le vom trimite la Comisia Europeană să vedem dacă doreşte să le analizeze. După noi, cazul nu ar fi de competenţa CE, însă, totuşi, Comisia ar putea dori să vadă acest dosar, pentru că GFR activează în mai multe state din UE".
Bogdan Chiriţoiu ne-a explicat că, pentru ca un caz de preluare a unei companii de către o altă companie să fie de competenţa autorităţii locale, ar trebui ca societatea cumpărătoare să aibă un anumit prag al cifrei de afaceri, iar aceasta să nu fie realizată în proporţie de 75% pe teritoriul aceluiaşi stat european.
"Chiar dacă anul trecut GFR a operat mai mult în ţară, recent, compania a câştigat o licitaţie în Croaţia şi derulează şi unele operaţiuni în ţări ca Bulgaria sau Grecia. Noi analizăm dosarul din perspectiva a ceea ce se va întâmpla în viitor, aşa că toate aceste acţiuni sunt de luat în seamă", ne-a mai spus Bogdan Chiriţoiu.
Notificarea depusă, ieri, de GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, mai cuprinde, printre altele, şi documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi de piaţa de profil.
Potrivit legii, autoritatea de Concurenţă ar trebui ca, în termen de şase luni, să stabilească dacă, prin preluarea CFR Marfă de către GFR va