Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat într-un interviu pentru gândul că politicienii nu se pot lăsa influenţaţi de oamenii din stradă şi să ignore restul electoratului. Cu alte cuvinte, Ilie Sârbu este în ton cu întreg guvernul care pare a deveni, pe zi ce trece, un avocat redutabil al celor de la Gabriel Resources, deci în favoarea proiectului de la Roşia Montană.
„Forţa străzii, dacă o raportăm la ceea ce înseamnă populaţia României, vă daţi seama că vorbim despre o anumită forţă a străzii. Dacă la 20 de milioane ies în stradă 100 – 200 – 300.000 nu pot să ţii cont de ei şi să îi ignori pe ceilalţi 18 milioane", a spus Sârbu pentru sursa citată.
Potrivit acestuia, politicienii au fost prea sensibili la vocea străzii şi şi-au schimbat poziţia faţă de proiectul minier de la Roşia Montană după ce au văzut protestele din Piaţa Universităţii.