Directoarea unei filiale a băncii Unicredit Bulbank, Pavlinka Iovceva (54 de ani), a fost împuşcată mortal în plină stradă de un datornic al băncii. Incidentul a avut loc luni dimineaţă în centrul oraşului Burgas din sud-estul Bulgariei, iar parchetul a anunţat marţi că presupusul autor al crimei a fost reţinut cu un mandat de arestare pentru 72 de ore. Sursa: www.novinite.com
Omul de afaceri L.S. (57 de ani), şi-a recunoscut fapta.
Omul de afaceri luase un împrumut bancar de peste 150 mii de euro şi în urmă cu câteva luni a suspendat plata ratelor.
Între timp, a încercat să obţină un împrumut de 750.000 de euro de la aceeaşi filială, sperând că prin acesta va reuşi să plătească creditul vechi şi să facă noi investiţii în comerţul cu plante medicinale în care era specializată firma sa, relatează corespondentul Agerpres.
Banca i-a refuzat, însă, acest nou împrumut şi l-a dat în judecată pentru cel vechi. Pentru săptămâna următoare la Tribunalul Burgas era programată prima şedinţă din cadrul procesului.
L.S. a spus în faţa anchetatorilor că a ucis-o pe bancheră pentru că „nu vedea altă soluţie”.
Potrivit presei, bărbatul a divorţat recent, iar compania sa avea grave probleme financiare, el riscând să rămână fără locuinţa care fusese ipotecată drept garanţie pentru împrumutul bancar.