Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul a respins o lege care stabilea ca o parte din aleşii locali să aibă paşaport diplomatic

Publicat in Mediafax, marți 24 septembrie 2013 ·

Senatorii au respins, marţi, o iniţiativă legislativă prin care se propunea ca şi preşedinţii de consilii judeţene, primarii de reşedinţă de judeţ, primarul general al Capitalei şi primarii de Sector să beneficieze de paşaport diplomatic.

Decizia de respingere a proiectului a fost luată, cu 40 de voturi "pentru", 56 de voturi "împotrivă" şi şase abţineri, în pofida raportului favorabil propus plenului de Comisia pentru politică externă a Senatului.

Votul a fost electronic secret, decizia fiind luată la propunerea liderului senatorilor PC, Dumitru Pelican, care a spus că astfel nimeni nu va putea fi criticat şi nimeni nu va putea fi lăudat pentru votul său.

În cadrul dezbaterilor, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a menţionat că de paşaport diplomatic trebuie să beneficieze doar cei care fac diplomaţie, preşedintele, membrii Guvernului şi parlamentarii.

El a subliniat că, atunci când se înfrăţeşte o regiune cu un judeţ sau când se fac contracte între regiuni, nu se face diplomaţie.

Senatorul Nicolae Vlad Popa a subliniat că posesorul paşaportului diplomatic are imunitate diplomatică.

"Nu putem transfera un document pentru a crea o imunitate pe care cetăţeanul respectiv, la nivelul consiliului judeţean şi la nivelul primăriei, nu o are", a menţionat el.

Senatorul UDMR Tanczos Barna a arătat, la rândul său, că diplomaţia, formată în mii de ani, comunicarea interstatală prin anumite persoane este un privilegiu al unor profesionişti.

"Nu cred că bagatelizarea sau extinderea ariei de acoperire prin lege este binevenită", a spus acesta.

Reprezentantul Ministrului de Externe care a participat la şedinţă a susţinut, de asemenea, respingerea iniţiativei legislative.

Iniţiativa legislativă de modificare a Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate este propusă de căt

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 14 minute
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Ciolacu, despre plafonarea preţurilor la energie şi gaze după 1 aprilie: Este o prioritate

Mediafax acum 14 minute
Potrivit premierului Ciolacu, este „o mare prioritate” să se găsească o „formulă optimă de a continua sprijinirea populaţiei prin preţuri plafonate la energie şi gaze şi după 1 aprilie”. El spune că este „o certitudine” faptul că executivul va conti

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum 35 minute
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 11 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 2 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

ANM - Temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie

News.ro acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, afirmă meteorologii în prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri. Cantităţile de precipit

Airbus a livrat 766 de avioane în 2024 şi îşi consolidează poziţia de lider în industrie

Mediafax acum 49 minute
Constructorul european de avioane nu a atins ţinta de „aproximativ 770” de avioane, dar compania s-a declarat mulţumită, deoarece lanţurile globale de aprovizionare rămân afectate de lipsa pieselor şi a forţei de muncă, scrie Reuters. Numărul este c

Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Mediafax acum 2 ore
„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 3 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

8°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°