•Și-au (re)descoperit românii „spiritul civic”, și prin participarea la diverse mitinguri, proteste? Pentru a protesta în public trebuie, în primul rând, să ai suficient timp în acest sens. Adică să-l pierzi. Și apoi să ai naivitatea să crezi că timpul pierdut nu e pentru o… cauză pierdută. Pentru moartea unui câine așa-zis maidanez nu merită, totuși, să ai atâta timp.

n Se pronunță foarte des cuvântul sărăcie. S-ar cheltui bani aiurea, în timp ce lumea e săracă. Asta e: nu suntem dispuși să cheltuim pentru a scăpa de sărăcie. Mai ales de cea spirituală.

•Răzbunarea în politică (și nu numai) e un lucru uzual. Mai bine, mai creștinește ar fi ca oamenii, metaforic, să-și scoată ochii, nu să-și ia ochii. Chiorii sunt preferabili orbilor.

•Subiectul aurului din munții patriei pare nesfârșit. Ca și aurul, probabil. Așa că vorba postdecembristă ar rămâne valabilă: mai este mult de furat în această țară.

•Excesul de dezbatere (pe sticlă). După ce „vocea poporului” s-a auzit tot mai puțin, până la șoapte, acum pare-se că explozia dezbaterilor/băgatului în seamă pe diverse teme (emoționale, simbolice) va eșua în extreme specifice râului, ramului. Specificități cunoscute. După ce la români toată lumea se pricepe la fotbal și la politică, acum se va pricepe și la cianuri, exploatarea aurului, câini, autostrăzi. Un semn că, nu numai în România, marile teme nu au de fapt decât o importanță financiară & electorală. Restul sunt… căței sau cobai.

•A început un nou an școlar. Schimbările par puține. În bine. Ori poate nu știm noi lucrurile esențiale. În vacarmul general cu siguranță vocea dascălilor se aude tot mai puțin. Și poate nici nu-l interesează pe cel care strigă din gură de șarpe că este sărac și nu e bine să ne vindem țara.

•Am mușcat-o. Merită să ne revenim (cu sau fără vaccin antitetanos): implicarea statului/autorității (naționale