Pornesc de la premisa că printre membrii Comisiei Speciale înfiinţate pentru avizarea proiectului Legii Roşia Montană se află oameni de bună-credinţă, care chiar doresc să afle dacă este bine sau nu ca acesta să fie aprobat.

Comisia Specială cu nume prea lung să-l reproduc mimează că s-a pus pe treabă. A audiat câţiva reprezentanţi ai Guvernului, după care va pleca în excursie la Roşia Montană. Zic “excursie”, căci din programul publicat înţeleg că şase ore sunt alocate vizitării diferitelor obiective din zonă, probabil beneficiindu-se de ghidajul competent al celor de la Gold Corporation. Ar mai fi şi o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiei localnicilor care se opun proiectului, Alburnus Maior – dar până luni aceştia nu primiseră nici o invitaţie în acest sens.

Oricum, problema principală este: ce ar putea afla acolo membrii comisiei, în afară de cele conţinute în deja binecunoscutele filmuleţe de prezentare realizate cu profesionalism de aceeaşi companie? Vor vedea mai bine, la faţa locului, cât de mici sunt riscurile poluării cu cianuri? Vor putea constata inexistenţa unor locuri de muncă alternative, în condiţiile declarării zonei drept monoindustrială de către autorităţile locale? Mai degrabă, vor putea constata cât de elocvenţi sunt comunicatorii RMGC, lucru de care nu ne îndoiam.

La fel de inutil mi se pare şi demersul programat pentru ziua următoare: “Discuţii şi consultări la Parlament cu reprezentanţii ONG-urilor/asociaţiilor cu activitate reprezentativă în domeniu şi organizatorii protestelor din Piaţa Universităţii”. Inutil, pentru că reprezentanţii protestatarilor au anunţat că solicită retragerea proiectului de lege, deci nu au ce să discute cu o comisie menită să-l finalizeze (într-un fel sau altul). Chiar dacă ar veni, ce ar putea ei să spună, decât să-şi reafirme convingerea că proiectul exploatării este periculos, inoportun, p