Centrul Capitalei s-a transformat, sâmbătă, într-o pistă lungă de 18 kilometri, pe care oameni de toate vârstele au protestat pe două roţi faţă de proiectele pe care primarul general Sorin Oprescu le are pentru biciclişti. Reprezentanţii bicicliştilor vin în platoul „Adevărul“ pentru a discuta despre nemulţumirile pe care le au.
Principalul motiv pentru care mii de biciclişti au protestat, sâmbătă, în Capitală, a fost lipsa pistelor de pe şosele din Capitală. Protestatarii pe două roţi au cerut, pe lângă amenajarea pistelor pe carosabil şi desfiinţarea celor existente pe trotuare, şi demisia primarului general Sorin Oprescu care, spun ei, nu s-a ocupat de această problemă cum a promis.
În platoul „Adevărul“ vor fi prezente principalele organizaţii care se luptă pentru implementarea reală a unei infrastructuri pentru transportul alternativ în Bucureşti, o parte dintre aceştia fiind prezenţi şi la marşul de sâmbătă, 21 septembrie.
Andrei Găitănaru, reprezentant al Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti (CBB), Ana Draguţescu, de Asociaţia de Tranziţie Urbană (ATU), Irina Zamfirescu de la Asociaţia Active Watch şi Claudiu Belciug de la Asociaţia Green Revolution, alături de jurnaliştii „Adevărul“, Oana Balan şi Liviu Iolu, vor discuta despre problemele cu care se confruntă bicicliştii bucureşteni.
Lanţ „ciclo-uman“ după marşul de 18 kilometri
Sâmbătă, după ce au străbătut centrul Bucureştiului pe biciclete, protestatarii s-au îndreptat către Palatul Parlamentului, dându-şi mâna cu cei care contestă proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Mii de oameni au format un lanţ uman în jurul Casei Poporului, iar biciclişti de toate vârstele s-au plimbat, timp de 20 de minute, în jurul lanţului.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Mii de biciclişti şi-au dat mâna cu cei care atacă proiectul „Roşia Montană”, în lanţul uman din jurul Parlam