Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lume altfel

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Am avut ocazia, zilele trecute, să pătrund cu totul accidental într-o lume “altfel”. O lume a oamenilor care chiar iubesc animalele şi nu se rezumă doar la a discuta despre asta.

Ne certăm prin tramvaie pe tema câinilor, îi înjurăm pe cei care au câini sau, dimpotrivă, pe cei care nu au câini. Este vina lor!, spunem, că a murit copilul ăla. Dar nu facem nimic… doar dăm din gură. Ne mulţumim să spunem că, de oricare parte a baricadei ne aflăm, noi iubim animalele, dar aşa nu se mai poate. Măcar cu asta sunt de acord ambele tabere.

Nu vă lăsaţi îmbătaţi de imaginea vedetelor care se raliază unei cauze sau alta. Nu fac altceva decât să profite de pe urma unei tragedii. Nu le-am văzut să ofere şi soluţii, deşi ar avea disponibilitatea intelectuală sau financiară să o facă.

Soluţii există, am văzut dovada, şi nu mă refer la măsura eutanasierii sau a lăsării animalelor pe stradă. Am văzut nişte oameni care, în loc să stea să piardă timpul pe la mitinguri inutile, fac ceva. Oameni care sunt de acord că patrupedele nu pot sta pe stradă. Oameni care caută adăposturi, strâng voluntari, strâng bani pentru a putea asigura hrana câinelui într-un adăpost, fie el şi privat, până când acesta va fi luat în adopţie. Merg la adăposturi să vadă cum sunt hrăniţi câinii, încearcă să îi adune de pe străzi ca să nu cadă pradă mâniei prost direcţionate. Organizează târguri de adopţii, atât pentru pisici, cât şi pentru câini. Chiar am asistat la un târg de pisici. Nu mi-aş fi imaginat că lumea chiar merge la asemenea manifestări. Nu mi-am imaginat că lumea chiar adoptă animale de la aceste târguri, impresionate de povestea stăpânei care are încă 5 pisici acasă sau de ochii blânzi şi jucăuşi ai acestor ghemotoace.

Am văzut că se poate. Fără scandal, fără mitinguri, fără imagine… Pur şi simplu există oameni care iubesc cu adevărat animalele şi ne ajută şi pe noi, ceilal

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°