Baschebalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, fost component al echipelor CSU Atlassib Sibiu şi CSU Ploieşti, se află în comă la Spitalul Judeţean Sibiu, după ce a fost găsit căzut pe stradă, medicii spunând că şansele de supravieţuire sunt minime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că baschebalistul Andrei Lefter a fost adus, marţi, la Unitatea Primiri Urgenţe, în stare gravă, după ce a fost găsit căzut în stradă.
"A fost investigat de medicii din Urgenţă şi apoi internat pe Terapie Intensivă cu traumatisme la cutia craniană. Starea lui este una gravă, este în comă profundă şi medicii estimează şanse minime de supravieţuire", a declarat Decebal Todăriţă.
Baschebalistul a fost transportat la spital de către o Ambulanţă care l-a preluat de pe un bulevard central din municipiul Sibiu, din apropierea unor cămine studenţeşti. Studenţii din zonă l-au văzut şi au sunat la 112.
Poliţiştii au demarat o anchetă, dar nu ştiu deocamdată exact ce a păţit sportivul.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat că, cel puţin până în acest moment al anchetei, nu există suspiciuni că sportivul ar fi fost victima vreunei infracţiuni.
"Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu a sesizat Poliţia municipiului Sibiu cu privire la acest incident. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a concluzionat faptul că leziunile sunt specifice unei lovituri primite prin cădere, iar până în acest moment al anchetei nu exista suspiciuni cu privire la producerea unei infracţiuni cu violenţă", a declarat Luciana Balteş.
Surse din cadrul anchetei susţin că este posibil ca tânărul sportiv să fi încercat să sară un gard care desparte o casă de căminele studenţeşti. Nu se şti