Fostul număr cinci mondial la snooker a fost suspendat, miercuri, timp de 12 ani, pentru că a aranjat meciuri, a anunţat federaţia internaţională de biliard.
Săptămâna trecută, un tribunal independent l-a găsit vinovat pe englezul Stephen Lee de 38 de ani pentru aranjarea rezultatelor a şapte meciuri, între 2008 şi 2009, din care unele în timpul Campionatelor Mondiale. El a fost condamnat şi la plata unei amenzi de 46.000 de euro."Sancţiunea este valabilă din 12 octombrie 2012, astfel că Stephen Lee nu va mai putea juca până în 12 octombrie 2024. Nu suntem mândri că ne-am confruntat cu astfel de probleme, dar acest lucru demonstrează angajamentul nostru pentru a nu mai exista corupţie în biliard", a anunţat într-un comunicat Federaţia Internaţională a Jucătorilor Profesionişti de Biliard şi Snooker (WPBSA), care iniţial voia să-l suspende pe viaţă pe Lee. Stephen Lee poate face apel la această decizie.
În 2006, australianul Quinten Hann a fost suspendat opt ani, după ce a căzut în "capcana" unor ziarişti care i-au propus să piardă un meci. În 2012, britanicul Joe Jogia a fost suspendat doi ani pentru că a încălcat regulile privind pariurile sportive.
Fostul număr cinci mondial la snooker a fost suspendat, miercuri, timp de 12 ani, pentru că a aranjat meciuri, a anunţat federaţia internaţională de biliard.
Săptămâna trecută, un tribunal independent l-a găsit vinovat pe englezul Stephen Lee de 38 de ani pentru aranjarea rezultatelor a şapte meciuri, între 2008 şi 2009, din care unele în timpul Campionatelor Mondiale. El a fost condamnat şi la plata unei amenzi de 46.000 de euro."Sancţiunea este valabilă din 12 octombrie 2012, astfel că Stephen Lee nu va mai putea juca până în 12 octombrie 2024. Nu suntem mândri că ne-am confruntat cu astfel de probleme, dar acest lucru demonstrează angajamentul nostru pe