Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ILFOV: Firea-PSD contra Petrache-PNL, război total în USL

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache (PNL) consideră că omololgul său de la PSD Ilfov, senatorul Gabriela Firea, a furat “modelul lui Băsescu” pentru că a susţinut organizarea unei şedinţe a Consiliului Judeţean deşi i-ar fi promis că nu o va face cât el e plecat în concediu. “Ca să vedeţi cât e de ipocrită”, a spus Petrache, citat de Mediafax. În schimb, Firea îl acuză de fals în înscrisuri şi îi cere lui Antonescu să ia măsuri împotriva “unui preşedinte de filială care nu face cinste”.

"Probabil că au furat modelul domnului Băsescu. Când vin din concediu, o să fac o conferinţă de presă şi o să înţeleagă lumea despre ce e vorba. (...) Principalul motiv e altul, majoritatea nu se creează pentru a schimba un vicepreşedinte, aşa cum a spus doamna Firea, care minte cu o nonşalanţă greu de imaginat", a acuzat Petrache, potrivit căruia adevăratul scop îl reprezintă controlul asupra societăţii de apă şi canal din Ilfov. La şedinţa de consiliu care a avut loc vineri au lipsit doar Petrache şi consilierii judeţeni liberali, plecaţi în concediu. Cu această ocazie au fost operate o serie de schimbări în cadrul consiliilor de administraţie ale mai multor instituţii aflate în subordinea CJ Ilfov, în majoritatea cazurilor fiind numiţi consilieri din partea PDL. La reuniune au luat parte 17 consilieri ai PSD, PDL şi UNPR, din totalul de 28 de membri ai CJ. "Ei în această şedinţă şi-au arătat adevăratele intenţii. (...) Eu am vorbit cu ea (Gabriela Firea - n.r.) - ca să vedeţi cât de ipocrită - am vorbit şi am întrebat-o « Aveţi vreun gând să faceţi vreo şedinţă cât eu plec în concediu?». «Nu, te aşteptăm». Că ei au fost plecaţi în concediu, şi ea a fost plecată în concediu", a explicat Petrache.

Prefectul atacă dispoziţia lui Petrache

"Eu am masterplan de 366 de milioane de euro şi licitaţia făcută la spitalul judeţean de 20 de milioane de e

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 13 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 13 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°