Tonciu şi Mitea să căsătoresc. Andreea Tonciu şi Niky se iubesc de şase ani, iar relaţia lor este recunoscută drept una cu năbădăi. Chiar dacă şi-au spus Adio! de mai multe ori, tot de atâtea ori s-au şi împăcat, jurându-şi dragoste veşnică. Pentru că nu vrea să o piardă pe Tonciu, Mitea a cerut-o de soţie de mai multe ori, însă aceasta a refuzat, până în urmă cu doar câteva săptămâni, când bruneta a acceptat. Astfel că, Andreea Tonciu şi Mitea au decis să se căsătorească la începutul anului viitor. Mai mult, cei doi vor avea cinci perechi de naşi, printre aceştia fiind şi Andra cu Măruţă.
"Ne-am gândit deja şi am stabilit că anul viitor vom face cel puţin cununia civilă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, facem şi nunta . Gata, ajunge, avem şase ani de când stăm aşa! Trebuie să luam decizia asta odată şi odată ... Acum, anul ăsta, pe primul plan este cariera lui Niky. Aşteptăm să revină pe terenul de fotbal şi sunt sigura că, odată revenit, va arăta că nu este un fotbalist terminat", a spus Tonciu, potrivit ziarulring.ro.
Cât despre naşii pe care îi doresc, Tonciu susţine că ea şi Nicolae Mitea vor avea nu mai puţin de cinci perechi. "Noi avem foarte mulţi prieteni, iar eu vreau să am cinci perechi de naşi. În primul rând ne gândim la antrenorul lui Niky, Ionuţ Chirilă, cel care i-a fost ca un adevarat părinte. Cu el a devenit fotbalist şi a putut ajunge la o echipa ca Ajax Amsterdam şi tot cu el va reveni acum, după atâta timp de făcut tuţă, pe teren. Niky îi este profund recunoscător pentru totdeauna. Apoi, altă pereche de naşi pe care eu o vreau este Andra şi Cătălin Măruţă, care mie îmi sunt buni prieteni. Normal că exclusivitate la eveniment vor avea ProTV şi Măruţă. Sigur, la nunta mea vor fi prezente şi cele mai bune prietene ale mele din showbiz, Sânziana Buruiană şi Simona Traşca", a adăugat ea.
Tonciu şi Mitea să căsătoresc. Andr