Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat câteva sute de filiale de bănci şi IFN-uri în perioada 1 ianuarie 2012- 31 august 2013. Amenzile însumează 3,64 milioane lei.
ANPC a sancţionat 441 filiale de bănci şi instituţii financiare non-bancare în perioada 1 ianuarie 2012 – 31 august 2013 prin aplicare a 424 amenzi în valoare totală de 3,64 milioane lei. Cele mai mari contravenţii au fost în valoare de 80.000 lei.
Conform angajaţilor ANPC, instituţia a primit 6084 reclamaţii despre bănci şi IFN-uri. 40% dintre reclamaţii s-au dovedit a fi întemeiate.
Potrivit Agerpres, plângerile au fost legate de nerespectarea clauzelor contractuale, neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor, redactarea contractelor într-o formă necorespunzătoare, existenţa clauzelor abuzive, perceperea de comision de risc, neînchiderea conturilor solicitate, informare incompletă şi/sau incorectă, eliberare cu întârziere a unui card, blocare cont, modificare dată de plată scadentă, neeliberare document de stingere a obligaţiilor de plată, neeliberare grafic de rambursare, lipsa unei copii a contractului, refuz reeşalonare, mărire rată lunară de credit, popriri abuzive pe salariu/pensie, funcţionare defectuoasă a unor ATM-uri, refuz creditare, neacceptare monede la plata facturi la ghişeu, tratament preferenţial la ghişeu pentru clienţii băncii faţă de non-clienţi.
ANPC a precizat că pentru domeniul bancar a scăzut numărul reclamaţiilor. În schimb, s-a înregistrat o uşoară creştere a reclamaţiilor pentru IFN-uri.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat câteva sute de filiale de bănci şi IFN-uri în perioada 1 ianuarie 2012- 31 august 2013. Amenzile însumează 3,64 milioane lei.
ANPC a sancţionat 441 filiale de bănci şi instituţii financiare non-bancare în perioada 1 ianuarie 2012 – 31