Tensiunile din USL au răbufnit ieri în şedinţa Guvernului. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
După ce a avut de furcă cu miniştrii liberali şi conservatori în chestiunea proiectului privind Roşia Montană, premierul Victor Ponta şi-a propus să îi aducă la ordine pe aceştia. Ieri, în debutul şedinţei de Guvern, prim-ministrul i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe (PNL), să nu mai încerce să împace şi capra şi varza în privinţa Codului rutier, subliniind că acesta trebuie să fie dezbătut şi adoptat cât mai repede.
Radu Stroe afirmase iniţial că , la nivelul grupurilor parlamentare s-a găsit o formulă, dar că "trebuie să fie limpede că nu se poate să împaci şi capra, şi varza...". Replica şefului Guvernului a venit prompt, aceasta fiind şi într-o evidentă notă ironică: "Dumneavoastră aţi încercat".
La rândul său, ministrul de Interne a explicat că este necesar ca noul Cod Rutier să fie mai sever. "Nu, n-am încercat. Trebuie să avem o lege severă, pentru că nu ne putem juca cu viaţa oamenilor", a răspuns, defensiv, liberalul.
Premierul i-a transmis lui Grapini că nu mai e "la textile"
Tot ieri, premierul a ţinut să aibă ultimul cuvânt de spus în disputa publică cu ministrul Turismului, Maria Grapini (PC: "Cred că trebuie să se obişnuiască mai mult cu poziţia de ministru, că nu mai e, aşa, un producător de textile care vorbeşte cu presa".
Cu o zi înainte, Grapini apreciase că problemele mediului de afaceri nu sunt înţelese perfect de Guvern şi că uneori are senzaţia că merge pe contrasens. Ea a adăugat că poate să intre în Cartea Recordurilor prin poziţia unicat a unui ministru, care vine şi spune în public ce prost e Guvernul din care face parte. În replică, Ponta a avertizat-o că poate fi remaniată.
"Băsescu să viziteze Metroul dacă nu l-a făcut"
Şi preşedintele Traian Băsescu a fost ţinta ironiilor premierului. "E bine să meargă şi