Volumul omagial cu poeziile manuscris, dedicate lui Ceauşescu, scos la licitaţie. Volumul scos la licitaţie se numeşte "Floarea darurilor" şi au fost dedicate lui Nicolae Ceauşescu de către 262 de poeţi. Preţul de pornire al volumului omagial"Floarea darurilor" va fi de 29.000 de euro, iar evenimentul se va desfăşura pe 21 septembrie, la Bucureşti.
Potrivit site-ului casei Artmark, volumul unicat "Floarea darurilor" va fi scos la vânzare în cadrul Licitaţia Memorabiliă - Muzică şi Poezie, care va avea loc sâmbata, 21 septembrie, între orele 11:30 - 13:00, la Athénée Palace Hilton din Bucureşti,scrie mediafax.ro. Licitaţia Memorabiliă - Muzică şi Poezie din 21 septembrie şi Licitatia Colecţiei George Macovescu, care va avea loc pe 22 septembrie vor deschide "seria de evenimente marcante pe piaţa românească de artă în noul sezon", spune Artmark.
Cele două licitaţii, care sunt definite de Artmark drept "un periplu de la Enescu la Iris, de la Eminescu la Dinescu, de la Tonitza la Câltia", cuprind peste 250 de loturi de artă plastică şi obiecte foarte rare de colecţie, majoritatea dintre acestea aparţinând scriitorului şi omului politic George Macovescu, ministru de Externe în guvernele Ion Gheorghe Maurer şi Manea Mănescu (1972-1978), dar şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1978 - 1982).
Conform Artmark, obiectele tranzacţionate pe 21 şi 22 septembrie sunt obiecte de colecţie cu valoare muzeala, etichetate drept "rarităţi absolute". Între acestea se regaseste si "Floarea darurilor", un volum omagial de poezii manuscrise, editat în exemplar unic de Uniunea Scriitorilor din România si oferit cadou lui Nicolae Ceausescu în 1974, cu prilejul alegerii în functia de presedinte al Republicii Socialiste România. Pretul de pornire al licitatiei pentru acest volum este de 29.000 de euro.
Volumul omagial cu poeziile manuscris, dedicate lui Ceauşescu, sco