Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel critică dur atitudinea Rusiei şi Chinei cu privire la criza siriană

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Dintr-un moment în altul Siria poate fi atacată iar sirienii sunt pregătiţi să riposteze în orice clipă. Cu toate astea Rusia şi China refuză de ceva vreme o poziţie comună asupra conflictului sirian. Cea care critică dur atitudinea Rusiei şi a Chinei cu privire la problemele din Siria, este chiar Cancelarul german Angela Merkel.

"Este regretabil faptul că Rusia şi China refuză de o anumită perioadă de timp o poziţie comună asupra conflictului sirian. Acest lucru slăbeşte în mod considerabil rolul ONU în prezent", a declarat şefa Executivului german într-un interviu pentru cotidianul regional germanAugsburger Allgemeine. Rusia şi China, care sunt alături de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, au blocat în mai multe rânduri proiecte de rezoluţii ale Consiliului care condamnau regimul lui Bashar al-Assad. Ambele se opun totodată unei intervenţii militare în Siria, scrie Mediafax. Într-un interviu pentru ediţia de duminică a săptămânalului Die Welt am Sontag, ministrul german de Externe Guido Westerwelle a lansat un apel insistent adresat Moscovei. "Cel care, după utilizarea unor asemenea arme (chimice), întoarce capul (...), încurajează utilizarea lor. Acesta este motivul pentru care îndemnăm Rusia să lanseze împreună cu membrii comunităţii internaţionale un semnal clar", a subliniat şeful diplomaţiei germane. Merkel şi-a exprimat speranţa unei prelungiri a mandatului de cancelar în urma alegerilor legislative germane de la 22 septembrie, într-o ţară în care populaţia este în general puţin înclinată spre vreo operaţiune militară în străinătate, de la al Treilea Reich încoace.

Dintr-un moment în altul Siria poate fi atacată iar sirienii sunt pregătiţi să riposteze în orice clipă. Cu toate astea Rusia şi China refuză de ceva vreme o poziţie comună asupra conflictului sirian. Cea care critică dur a

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 57 minute
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 57 minute
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum o ora
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Inflaţia revine în zona euro, dar acest lucru nu va împiedica BCE să reducă din nou dobânda

Mediafax acum 55 minute
Preţurile de consum au crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în decembrie, comparativ cu 2,2% în noiembrie, potrivit estimării mediane dintr-un sondaj Bloomberg. Creşterea a fost determinată în mare parte de costurile energiei, c

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Pe agenda discuțiilor, data alegerilor

Ziua Constanta acum o ora
Liderii coaliției de guvernare se reunesc miercuri, pentru a discuta stabilirea datei alegerilor prezidențiale, desemnarea unui candidat comun după retragerea lui Crin Antonescu și calendarul adoptării bugetului pe 2025. Liderii coaliției de guverna

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum 50 minute
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au finalizat divorţul

Mediafax acum 32 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck, cunoscuţi drept cuplul „Bennifer”, şi-au finalizat divorţul, conform documentelor depuse luni la Curtea Superioară din Los Angeles. Cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere, fără obligaţia de a plăti pensie alimen

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°