Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRANSFERURI. Steaua vrea cinci jucători pentru grupele din Liga Campionilor

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Calificarea în grupele Ligii Campionilor i-a alertat la maximum pe oficialii stelişti. Plecarea lui Chiricheş trebuie neapărat acoperită. Cele trei obiective ale campioanei în acest sezon îi obligă pe roş-albaştri să-şi betoneze lotul cât mai mult. Ţintele sunt în număr de 11, dintre care, spune Meme Stoica, cinci ar fi stringente de adus. Patru fundaşi, doi mijlocaşi şi cinci atacanţi sunt în atenţia Stelei.

Cele aproape 25 de milioane încasate de la UEFA şi de la Tottenham îi fac pe stelişti să discute transferurile de pe cu totul alte poziţii.Celeban şi Varela (Vaslui) costă 2 milioane de euro, la fel şi Neagu şi Iorga (Oţelul). Cam aceeaşi sumă cere şi CFR Cluj pentru Kapetanos şi Batin, în timp ce Wesley Lopes nu va veni la Steaua pentru un salariu mai mic de 500.000 de euro pe sezon. Nici vechea cunoştinţă Daniel Chima, de la Molde, nu este este deloc ieftin. Pe radarul roş-albaştrilor mai este Guilherme (Petrolul), dar şi necunoscuţii Mana Dembele (Clermont) şi Vit Benes (Jablonec).

CINE SUNT JUCĂTORII DORIŢI DE STEAUA

Vit Benes – Fundaş central (Jablonec, 25 de ani, ceh)

Mana Dembele – Atacant (Clermont, 24 de ani, francez)

Guilherme Haubert – Fundaş stânga (Petrolul, 23 de ani, brazilian)

Wesley Lopes – Atacant (Liber, 32 de ani, brazilian)

Pantelis Kapetanos – Atacant (CFR Cluj, 30 de ani, grec)

Paul Batin – Atacant (CFR Cluj, 26 de ani)

Laurenţiu Iorga – Mijlocaş stânga (Oţelul, 25 de ani)

Ionuţ Neagu – Mijlocaş defensiv (Oţelul, 23 de ani)

Piotr Celeban – Fundaş central (Vaslui, 28 de ani, polonez)

Fernando Varela – Fundaş central (Vaslui, 25 de ani, Ins. Capului Verde)

Daniel Chima – Atacant (Molde, 22 de ani, nigerian)

Calificarea în grupele Ligii Campionilor i-a alertat la maximum pe oficialii stelişti. Plecarea lui Chiricheş trebuie neapărat acoperită. Cele trei ob

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 13 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Criza din Orientul Mijlociu. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian

Mediafax acum 6 ore
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni. Oficialii americani

Baze americane din Qatar, atacate după amenințările Iranului privind represalii față de SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene. Mai multe explozii au fost auzite luni seară

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/29°
mie.

21°/28°
joi

22°/30°
vin.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°