Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bahmuţeaca şi Prigoană vor să se căsătorească a cincea oară

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Bahmuţeaca şi Prigoană vor să se căsătorească a cincea oară. Toată lumea aştepta marea veste şi iată că au primit-o. Chiar dacă pare greu de crezut, Adriana Bahmuţeanu şi Prigoană se căsătoresc din nou, însă, refuză să dea mai multe detalii despre organizarea nunţii. Cei doi au declarat că sunt mai fericiţi ca oricând. Mai mult, în ultima perioadă Bahmu recunoaşte că nu s-a mai certat cu Prigoană, aşa cum o făceau înainte.

La un an de la ultima despărţire, când bruneta Adriana Bahmuţeanu părăsea caminul conjugal şi se plângea că este victima violenţei domestice, vedeta şi Prigoană sunt hotărâţi să devină soţ şi soţie. Din nou. “Abia am revenit din vacanţă, ne-am simţit foarte bine. Am petrecut ca o familie adevărata. De această dată, nu am mai luat-o pe mama cu noi, nu am vrut să-l mai supăr pe Silviu... Am fost doar eu cu el şi cu copiii. Relatia dintre noi decurge excelent, nu ne-am mai certat deloc [...] În vacanţă ne-am gândit serios să ne recăsătorim. Dacă o facem din nou şi o s-o facem, ar fi a cincea oară, cred, când m-aş marita cu Prigoana, sau a şasea...! Nici nu mai ştiu exact... Despre viitoarea nuntă nu vreau să vorbesc acum, dar este un aspect la care ne gândim”, a declarat Adriana, scrie libertatea.ro.

Bahmuţeaca şi Prigoană vor să se căsătorească a cincea oară. Toată lumea aştepta marea veste şi iată că au primit-o. Chiar dacă pare greu de crezut, Adriana Bahmuţeanu şi Prigoană se căsătoresc din nou, însă, refuză să dea mai multe detalii despre organizarea nunţii. Cei doi au declarat că sunt mai fericiţi ca oricând. Mai mult, în ultima perioadă Bahmu recunoaşte că nu s-a mai certat cu Prigoană, aşa cum o făceau înainte.

La un an de la ultima despărţire, când bruneta Adriana Bahmuţeanu părăsea caminul conjugal şi se plângea că este victima violenţei domestice, vedeta şi Prigoană sunt hotărâţi să devină soţ şi soţie. Din nou. “Abia

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 53 minute
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 53 minute
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum o ora
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Inflaţia revine în zona euro, dar acest lucru nu va împiedica BCE să reducă din nou dobânda

Mediafax acum 52 minute
Preţurile de consum au crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în decembrie, comparativ cu 2,2% în noiembrie, potrivit estimării mediane dintr-un sondaj Bloomberg. Creşterea a fost determinată în mare parte de costurile energiei, c

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Pe agenda discuțiilor, data alegerilor

Ziua Constanta acum o ora
Liderii coaliției de guvernare se reunesc miercuri, pentru a discuta stabilirea datei alegerilor prezidențiale, desemnarea unui candidat comun după retragerea lui Crin Antonescu și calendarul adoptării bugetului pe 2025. Liderii coaliției de guverna

O asistentă de la UPU Constanța, de 28 de ani, găsită moartă în casă după ce s-ar fi sinucis

Adevarul acum 47 minute
O tânără de 28 de ani, asistentă medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, a fost găsită moartă în locuinţa sa, după ce s-ar fi sinucis.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck au finalizat divorţul

Mediafax acum 28 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck, cunoscuţi drept cuplul „Bennifer”, şi-au finalizat divorţul, conform documentelor depuse luni la Curtea Superioară din Los Angeles. Cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere, fără obligaţia de a plăti pensie alimen

Vremea

București
acum

11°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°