Omar Hayssam a fost transferat, joi, la Penitenciarul Mărgineni de la Penitenciarul Rahova, fiindu-i stabilit un regim de maximă siguranţă, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană.
Omar Hyssam va executa pedepsa în regim de maximă siguranţă, deoarece acesta are o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.
Potrivit legii, art. 34., regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului.
Criteriile de stabilire şi procedura de evaluare a riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranţa penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, se mai arată în art.34 al legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Omar Hayssam a fost transferat, joi, la Penitenciarul Mărgineni de la Penitenciarul Rahova, fiindu-i stabilit un regim de maximă siguranţă, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană. @