Protestele împotriva planurilor Guvernului de a deschide cea mai mare mină din Carpaţii de Vest au scufundat în haos Guvernul României, iar disensiunile din rândul coaliţiei de guvernare au scos la iveală o formă haotică de luare a deciziilor, astfel încât continuă să crească îndoielile cu privire la fezabilitatea planurilor de privatizare pentru sectorul energetic, se arată într-o analiză publicată de cei de la „Oxford Analytica“.
Firma de consultanţă a publicat o analiză referitoare la situaţia din România, în contextul recentelor proteste împotriva începerii exploatării miniere de la Roşia Montană.
Potrivit autorilor, afacerea „expune oportunismul unei elite transpartinice“, ai cărei membri nu s-au arătat îngrijoraţi de impactul proiectului asupra mediului înconjurător, cu câteva excepţii.
Impactul protestelor, susţin autorii, este vizibil la nivelul Guvernului, în condiţiile în care premierul se confruntă cu pierderea autorităţii.
Tensiunile de la nivelul coaliţiei, alimentate de proteste, ar putea afecta şi planurile privind revizuirea Constituţiei, dar şi investiţiile străine, în timp ce conflictul dintre Partidul Social Democrat condus de Victor Ponta şi Partidul Naţional Liberal condus de Crin Antonescu se adânceşte.
O altă consecinţă a protestelor ar putea fi apariţia, pe scena politică din România, a unui nou partid fondat de cetăţeni din clasa de mijloc şi de tineri.
„RMGC a condus o campanie impresionantă de relaţii publice şi a pretins că oponenţii proiectului au primit finanţări extinse din străinătate. Cu toate acestea, Ponta a susţinut că politicienii ar fi putut fi mituiţi pentru a susţine“ planurile companiei canadiene, se mai arată în analiza care detaliază impactul pe care protestele l-au avut în special la nivelul Cabinetului Ponta.
Astfel, în prezent, premierul român se află într-o situaţie dificilă: pe