Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu vrea Ordonanţă de Urgenţă pentru maidanezi: adoptare sau eutanasie

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Preşedintele român Traian Băsescu a ieşit marţi seara în faţa camerelor de filmat să lămurească patru subiecte: retragerea decoraţiei europarlamentarului Laszlo Tokes, raportarea României faţă de o posibilă intervenţie militară în Siria, un eventual referendum pentru proiectul Roşia Montana şi problema câinilor maidanezi. Dacă liderul de la Cotroceni a lăsat decoraţia lui Tokes pe seama unui Consiliu de Onoare şi reacţia faţă de conflictul sirian în slujba aliaţilor occidentali, acesta a reproşat parlamentarilor USL că vor referendum pe Roşia Montana, dar resping rezultatul votului popular pentru scăderea numărului aleşilor la 300 şi a cerut Ordonanţă de Urgenţă împotriva câinilor maidanezi.

Şeful statului a explicat căsunt şapte cavaleri care au solicitat Cancelariei Ordinelor ridicarea înaltei decoraţii lui Tokes. În dată de 19 septembrie, Cancelaria a convocat adunarea care să stabilească membrii Consiliului de onoare ai Ordinului. Preşedintele a explicat că nu poate emite vreun decret, ci aşteaptă decizia acestui for.

Raportat la o posibilă intervenţie militară din partea aliaţilor occidentali în Siria, Traian Băsescu a precizat că România trebuie să aibă o atitudine prudentă. La momentul în care aliaţii se vor hotărî să dea un semnal Damascului, România se va solidariza cu aceştia, a subliniat preşedintele. Acesta a explicat că interesul autorităţilor române este repatrierea cetăţenilor din zona de conflict în contextul în care există riscul extinderii conflictului dinspre sau spre vecini. Băsescu a adăugat că Bucureştiul aşteaptă lovituri chirurgicale ale aliaţilor, însă se teme de intrarea deliberată a vecinilor în acest război.

Pe tema proiectului Roşia Montana, preşedintele a încurajat o dezbatere în Legislativ. Acesta a mai spus că nu a declanşat un proces de iniţiere a unui referendum, ci doar l-a invocat ca o eventualitate. Băsescu a s

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a câştigat şi în Arizona. Republicanul s-a impus astfel în toate cele şapte state-cheie

HotNews acum 25 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie, promisă a fi „paşnică” de Joe Biden, rel

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina, relatează WSJ

News.ro acum 3 ore
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters. WSJ a

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Echipa lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat strategul republican care spunea că „Crimeea a dispărut”: „Nu lucrează pentru președinte și nici nu vorbește pentru el”

HotNews acum 10 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că strategul republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vorb

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 13 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

O navă a companiei Maersk, suspectată că transporta arme pentru Israel, nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol

News.ro acum 9 ore
Guvernul spaniol a refuzat sâmbătă să permită unei nave container aparţinând companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras. Potrivit presei spaniole, nava ar fi transportat arme pentru Israel, relatează AFP. În ur

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 13 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 10 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°