Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă un an în jurul lumii, cu maşina. Un clujean porneşte în primăvară

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Ioan Pogăcean îşi vinde maşinile, mai face rost de bani din sponsorizări şi îşi face cadoul vieţii

pentru un împătimit de off road: face înconjorul pământului, pe patru roţi. Singur.

Inginer de electro. Deloc excentric. Barbă grizonată şi un accent de Cluj „old school". Are o firmă ce se ocupă cu prelucrări mecanice. Membru fondator al clubului Transylvania Off Road. În primăvară a făcut 13.000 km în Maroc. Acum vrea să facă 100.000 km pe toate continentele, în jurul globului. Cu maşina. Vrea să pornească peste fix 173 de zile şi să stea un an. Pe unde, cât îl costă, de unde bani, de unde curaj, de ce se teme?

De unde a venit „calul verde de pe perete"

De fapt, mă gândesc de multă vreme la ideea asta, dar excursia pe care am făcut-o în primăvară, după ce am contabilizat cum a decurs, cum am făcut 13.000 km într-o lună, m-am decis. Adică dacă am făcut 13.000 km într-o lună, în care în mare parte am stat, la un calcul sumar, înconjorul pământului ar fi de cam 100.000 km, deci mi-ar lua, cu totul, cam un an. E realizabil şi mai e şi tentaţia de a face ceva deosebit.

Către vest ori către est?

Iniţial am vrut să mă pornesc către est, dar asta însemna să trec peste Strâmtoarea Bering (între Rusia şi Alaska, SUA - n. red.). Nu am găsit o variantă pe care să fiu sigur că pot să trec peste Strâmtoarea Bering, iar asta înseamnă că nu pot ajunge în continentul american pe acolo. Mai era o variantă să mă duc din Rusia în Japonia şi apoi în Australia, în fine, să ajung în cât mai multe continente, mai puţin în cel de gheaţă, unde nu prea sunt drumuri. Dar asta este: peste Strâmtoarea Bering nu există, nici în partea rusească, nici în cea americană, puncte vamale care să îţi permită să ieşi şi să intri legal dintr-o ţară în alta. Îţi trebuie o ştampilă pe un paşaport. Apoi, din punct de vedere practic, nu prea sunt nave care să te ducă pes

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri noi la Loto 6/49. Report de peste 6,6 milioane de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Duminică, 29 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 26 septembrie, Loteria Română a acordat peste 13.200 de câştiguri în valoare totală de peste 2,72 mili

Viktor Orbán: Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles

News.ro acum 3 ore
Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles, aceste ţări ar trebui să fie deja în Uniunea Europeană - a declarat premierul Viktor Orbán, la Ohrid, după şedinţa comună a guvernelor Ungariei şi Macedo

Rusia este gata să trimită în justiţie problema exploziilor de la gazoductul Nord Stream

News.ro acum 3 ore
Rusia este pregătită să trimită în instanţă cazul exploziilor conductei Nord Stream dacă Occidentul nu investighează problema, a declarat sâmbătă Ministerul său de Externe, citat de Reuters. Conductele de mai multe miliarde de dolari Nord Stream 1 ş

Iranul solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după uciderea lui Hassan Nasrallah

News.ro acum 3 ore
Iranul a solicitat o reuniune de urgenţă cu Consiliul de Securitate al ONU în urma uciderii liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, relatează BBC. Într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului, ambasadorul iranian la ONU, Amir Iravani, a a

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Horoscop pentru duminică, 29 septembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Îmbinarea utilului cu plăcutul reprezintă tema principală a acestui final de săptămână. Sunt momente bune pentru a lămuri situațiile amoroase, pentru a rezolva treburi restante și pentru a-ți creiona programul zilelor următoare. Energia vit

Petrescu, afectat de scandările fanilor. I s-a cerut demisia: „Când nu sunt aici, sunt bun!”

HotNews acum o ora
Antrenorul lui CFR Cluj a reacționat după ce i s-a cerut demisia: „Când nu sunt aici, sunt bun!” Citiți mai mult pe Golazo.ro.

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

12°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

14°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

6°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

12°/18°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°