Victor Ponta a prezentat în faţa plenului reunit al Parlamentului noul acord dintre statul român şi FMI. Premierul a precizat că Guvernul propune prin asumarea angajamentelor faţă de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional un mod transparent prin care România să-şi asigure stabilitatea şi predictibilitatea pentru continuarea creşterii economice. Discursul premierului a fost întrerupt de Mihail Neamţu care a scandat lângă tribuna din plenul Parlamentului „Ponta tradătorul, salvaţi tricolorul!”, făcând referire la propunerea de acord dintre Guvern şi RMGC pentru proiectul Roşia Montană.
Premierul a susţinut că este extrem de necesară şi utilă prezentarea situaţiei actuale privind stadiul negocierii şi implicaţiile pentru economia românească ale unui eventual nou acord cu instituţiile financiare internaţionale. În timp ce îşi susţinea discursul, Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Noua Republică, a venit în faţa premierului cu un drapel al României şi două punguţe de bani, pe care le-a aşezat pe pupitrul din faţa premierului, strigând: „Ponta trădătorul, salvaţi tricolorul!”. Dar protestul lui Nemţu a fost scurt, pentru că senatorul PSD Cristian Dumitrescu, care a condus şedinţa, le-a spus chestorilor să apeleze la forţele de ordine. „Sunt persoane care nu aparţin Parlamentului României. Cum au intrat în sală, conform regulamentelor? Nu au ce căuta în hemiciclu, nu tolerăm acte de huliganism“, a spus Cristian Dumitrescu, după care premierul Victor Ponta şi-a reluat discursul.
Ponta e Iuda
În timp ce Neamţu era scos din sală, Ponta a comentat: „Eu totuşi vă rog să returnaţi banii domnului Neamţu, poate are nevoie pentru constituirea noului partid. Domnia sa a spus că din lipsă de bani nu a fost ales în partid, şi nu din lipsă de voturi, şi nu aş vrea să fie lipsit de resursele necesare”. Apoi, pe holul Parlamentului, Mihail Neamţu a susţi