Asociaţiile de protecţie a animalelor, medicii veterinari şi unii politicieni consideră că eutanasierea câinilor fără stăpân nu este altceva decât un masacru în masă care va păta imaginea oricum şifonată a României. Iubitorii de animale luptă pentru blocarea legii.
Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea privind câinii fără stăpân care permite eutanasierea lor este constituţională. Astfel, după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, autorităţile locale din toată ţara vor avea mână liberă să eutanasieze câinii fără stăpân dacă nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în termen de 14 zile. Există totuşi posibilitatea prelungirii acestui termen, dar numai dacă autorităţile doresc acest lucru.
Această decizie a Curţii Constituţionale nu este deloc bine primită de iubitorii de animale, asociaţiile de protecţie a animalelor, medicii veterinari şi o parte din politicieni. Se caută modalităţi pentru oprirea legii
În cursul zilei de miercuri, cei care sunt împotriva eutanasierii, inclusiv reprezentanţi ai asociaţiilor din Cluj, au protestat faţă de decizia Curţii Constituţionale. Radu Ţermure, preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia si Controlul Animalelor (FRPCA) a declarat că acum caută modalităţi pentru a opri totuşi această lege. “Noi căutăm acum modalităţi de blocare a acestei legi care este una dintre cele mai proaste date de România vreodată. Facem apel şi la preşedinte, dar nu ne punem prea mari speranţe. Vom apela şi la forurile internaţionale”, a afirmat Radu Ţermure. Imaginea României şifonată de această lege
Preşedintele FRPCA a subliniat că a primit deja semnale de la iubitorii de animale din Germania şi din ţările din nordul Europei care se declară dezgustaţi de hotărârea politicienilor de a aproba omorârea câinilor fără stăpân. “Iubitorii de animale din nordul Europei au vorbit cu parlamentarii care îi reprezintă şi le-