Ieri, 25 septembrie, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celei mai cunoscute interprete a cântecului popular românesc – Maria Tănase.
S-a iubit cu Brâncuşi până la nebunie, la înmormântarea sa au fost peste un milion de oameni, a fost agent, spion al Siguranţei Statului, a dus dorul românesc la New York şi l-a făcut să plângă pe Roosevelt, la Casa Albă. A cântat în turcă la Istanbul. A iubit Franţa ca pe o a doua patrie. A purtat Coco Chanel de parcă s-ar fi născut pe Champes Elysees şi nu în “Târgul Bucureştilor”, a făcut planeta să-şi ţină răsuflarea auzind al său teribil “Cine iubeşte şi lasă” şi “Până când nu te iubeam” şi nimeni, niciodată, n-a trecut prin preajma cântecului său fără să-şi audă inima bătând. Cu această ocazie, şi motorul de căutare Google şi-a schimbat logo-ul, prezentând o imagine cu artista, iar prima literă “O” este înlocuită cu un microfon la care Maria Tănase interpretează un cântec.
Supranumită Pasărea Măiastră, Edith Piaf a României sau Regina cântecului popular, Maria Tănase s-a născut pe 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti. A fost al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu (Ţara Făgăraşului), şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921, pe scena Căminului Cultural “Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului “Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină.
Cariera sa propriu-zisă a început în anul 1938, când a prezentat un program de piese folclorice într-o emisiune radiofonică. Şi marele istoric Nicolae lorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în septemb