La Bacalaureat 2013 sesiunea august-septembrie, 55.741 de absolvenţi de liceu din toată ţara sunt aşteptaţi luni pentru a susţine proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului.
UPDATE ora 13.51: La Bacalaureat 2013 sesiune august-septembrie, la proba scrisă la Limba şi literatura română, candidaţii au avut de răspuns la varianta 8 de subiecte.
La profilul real/tehnologic, subiectul I, candidaţii au avut de răspuns la câteva întrebări pe baza unui fragment din nuvela "Budulea Taichii", de Ioan Slavici.
La subiectul al II-lea, elevii au avut de construit un eseu argumentativ despre comunicarea în echipă.
La subiectul al III-lea, de redactat un eseu despre relaţia dintre două personaje într-o comedie studiată la ore.
La profilul uman si pedagogic candidaţii au primit un fragment din nuvela Iubire magică de Vasile Voiculescu pe baza căruia trebuiau să răspundă la nouă cerinţe care vizau cunoştinţe de vocabular şi teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi comenta un text literar.
La subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu în care să comenteze relaţia dintre două personaje dintr-o operă dramatică studiată.
Examenul la Bacalaureat 2013 sesiunea august-septembrie va continua marţi cu proba scrisă la limba şi literatura maternă pentru candidaţii aparţinând minorităţilor naţionale, proba obligatorie a profilului se va susţine miercuri, iar cea la alegere a profilului şi specializării vineri.
Afişarea rezultatelor la Bacalaureat 2013 sesiunea august-septembrie se va face pe 2 septembrie, până la ora 12,00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 - 16,00. Rezolvarea contestaţiilor se va realiza între 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 septembrie.
Peste 87.000 de candidaţi s-a