Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom avea „capul lui Moţoc”. Ce urmează?

Publicat in Adevarul, miercuri 25 septembrie 2013 ·

De trei săptămâni, mii de români protestează în stradă. Cei mai mulţi-împotriva proiectului Roşia Montană. Puţini-pentru. Unii se opun eutanasierii câinilor maidanezi, alţii vor soluţii pentru stârpirea sistematică a patrupedelor, alţii cer piste pentru biciclete, motocicliştii-atenţie sporită în trafic din partea şoferilor.

E clar că se întâmplă ceva!

Atât analiştii pasionaţi ai fenomenului cât şi o bună parte dintre protestatari au căzut de acord asupra câtorva aspecte: locul de unde a pornit şi unde se exprimă revoltele-Piaţa Universităţii-este unul simbolic ales, el se doreşte a fi semnul conservării şi revenirii în toamna lui 2013 a spiritului „primăverii”din 1990; mai mult, participanţii la mitinguri provin deopotrivă din generaţia „golanilor” nouăzecişti şi din rândul celei care a urmat-o (să fie acest mix de leaturi generaţia nepătată şi aşteptată să mute macazele de mentalitate, invocată de Brucan?); protestele sunt nonviolente, civilizate şi se anunţă de durată; în afară de faptul că scânteia a fost aruncată de Alburnus Maior, nu au fost acceptaţi şi nu există nici lideri formali, nici lideri informali, ci doar un curent de opinie; dar, deşi iniţial manifestările au clamat răspicat cauze punctuale, cu vremea acestea din urmă au devenit destul de difuze: chiar dacă scandările nu sunt contra unui partid anume, ele încep să vizeze întreaga clasă politică, acuzată de corupţie, cinism, nesimţire şi autism (de la „Salvaţi Roşia Montană!” s-a ajuns la „Uniţi salvăm toată România!”: „Oamenii au ieşit de sub întâia uimire de a se regăsi atât de mulţi în stradă. Au început să se gândească ce ar mai putea face cu această minune, în afară de a salva Roşia Montană”, crede colegul Vlad Mixich); în consecinţă, s-ar prefigura un conflict deschis între o proaspătă şi mai radicală societate civilă şi vieţuitoarele din politica românească.

Prin acest context

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 43 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 28 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 43 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°