Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Este o protecţie revoluţionară pentru copiii noştri". Adolescenţii vor putea să-şi şteargă „trecutul digital stânjenitor”

Publicat in Antena 3, miercuri 25 septembrie 2013 ·

O lege emisă de autorităţile din California le va permite adolescenţilor din acest stat american să facă să dispară de pe paginile lor de pe reţelele de socializare fotografiile şi comentariile stânjenitoare pe care le-au publicat fără să se gândească prea bine sau după o petrecere la care au consumat alcool, informează AFP.

Textul de lege, supranumit "legea-gumă", a fost promulgat la începutul acestei săptămâni de guvernatorul statului California, Jerry Brown. Legea va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2015, pentru a lăsa suficient de mult timp site-urilor vizate să se adapteze la noua reglementare.

"Erorile din tinereţe îi urmăresc pe autorii lor pentru toată viaţa, iar amprentele lor digitale îi urmăresc oriunde ar merge", a declarat James Steyer, fondatorul ONG-ului Common Sense Media, un organism favorabil legii, pentru publicaţia San Francisco Chronicle.

Textul de lege oferă tinerilor în vârstă de până la 18 ani dreptul de "a retrage sau de a solicita retragerea unui conţinut sau a unei informaţii publicate pe un site sau pe o aplicaţie".

Reţelele de socializare Twitter şi Facebook propun deja această opţiune pe site-urile lor.

"Este o protecţie revoluţionară pentru copiii noştri, care acţionează adeseori impetuos, postând fotografii şi mesaje deplasate, înainte de a se gândi la consecinţe", a declarat congresmanul democrat Darrell Steinberg, iniţiatorul legii.

Legea nu îi protejează însă pe tinerii californieni de comentariile sau fotografiile care îi vizează şi care sunt postate de terţi.

Legea nu permite adulţilor să îşi şteargă aceste erori din tinereţe de pe conturile lor.

Citeşte mai multe despre: adolescenti legea internet lege California trecut digital poze stanjenitoare lege adolescenti

O lege emisă d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 7 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°