Preşedintele Forţei Civice Mureş şi vicepreşedinte la nivel naţional pe şest, deoarece nu figurează cu ultima funcţie pe site-ul oficial al formaţiunii politice conduse de MRU, Traian Bendorfean (foto) trece prin clipe dramatice.
Omul s-a pomenit săptămâna trecută cu portăreii la poartă, hotărâţi să-i ia casa şi ce se mai găsea pe acolo. Este executat de CEC Bank, plus a primit şi ceva cu suspendare. Bendorfean a fost implicat şi în Dosarul „Valiza”, pentru care Gigi Becali e filmat la Jilava. MRU, ai mai transferat d-ăştia de la PP-DD? Pentru că, merită spus, Bendorfean a candidat anul trecut la Primăria Reghin din partea partidului Domnului Dan.
Condurăţeanu cel Vrednic
Atenţie, mare atenţie, când vă intersectaţi cumva cu vestitul om de televiziune şi posibil candidat PP-DD la Preşedinţie, Florin Condurăţeanu! Dacă auziţi „Treceţi batalioane române Carpaţii!”, nu vă repeziţi să vă luaţi puşca din cui şi să vă încingeţi cu cureaua lată. Nu, nu ne-au luat ungurii Ardealul cu aurul de la Roşia Montană, cu tot. Ci, pur şi simplu, îi sună telefonul lui „Vă pup pe inimă”, patriotic şi pe volum maxim. Celebru e, patriot nu mai încape vorba, aşa că Bursa Zvonurilor îl încurajează să intre în cursa pentru Cotroceni. Vrednic este!
Migratorii lui Voiculescu
Parlamentarii PC au început sesiunea de toamnă foarte stresaţi la gândul că Dan Voiculescu va fi arestat, iar ei rămân cu deştu-n gură. Foarte posibil s-o ia din loc înaintea păsărilor migratoare. De exemplu, Tudor Barbu s-ar întoarce la PP-DD, iar Bogdan Ciucă are paşaport PSD, mai rămâne doar să-l folosească.
Preşedintele Forţei Civice Mureş şi vicepreşedinte la nivel naţional pe şest, deoarece nu figurează cu ultima funcţie pe site-ul oficial al formaţiunii politice conduse de MRU, Traian Bendorfean (foto) trece prin clipe dramatice.
Omul s-a pomenit săptămâna trecută cu portăreii