Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul a informat oficial SUA că rebelii sirieni deţin arme chimice

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Allaeddine Borujerdi, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a parlamentului iranian, aflat în vizită la Damasc, a afirmat sâmbătă că Iranul" a informat oficial Statele Unite" în 2012 că grupările rebele siriene au în posesia lor arme chimice.

"Anul trecut , am informat oficial Statele Unite că, conform infomaţiilor noastre, grupările teroriste (din Siria ) deţin arme chimice, însă din păcate Statele Unite nu au ţinut cont de acest avertisment", a declarat Borujerdi, preşedinte al Comisiei de Afaceri Externe a parlamentului, care s-a aflat sâmbătă dimineaţă la Damasc la conducerea unei delegaţii parlamentare,potrivit Mediafax.

Principalul aliat al Siriei, Iranul, a reiterat în ultimele zile avertizările faţă de orice acţiune militară împotriva Damascului venită din partea Statelor Unite, Franţei şi Turciei.

Iranul a afirmat că grupurile islamice rebele au utilizat arme chimice pentru a provoca o acţiune militară occidentală împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

La Washington, republicani din Camera Reprezentanţilor au anunţat că dezbaterile din Congres cu privire la o eventuală intervenţie militară americană în Siria, solicitate de preşedintele Barack Obama, vor începe luni, 9 septembrie, conform AFP.

"Suntem mulţumiţi că preşedintele a solicitat o autorizaţie (din partea Congresului) pentru o intervenţie militară în Siria".

"În consultare cu preşedintele, ne aşteptăm ca această măsură să fie examinată în cadrul Camerei în săptămâna care începe la 9 septembrie", a declarat John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor într-un comunicat.

Allaeddine Borujerdi, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a parlamentului iranian, aflat în vizită la Damasc, a afirmat sâmbătă că Iranul" a informat oficial Statele Unite" în 2012 că grupările rebele siriene au în posesia lor arme chimice.

"Anul trecut , am inform

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 10 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 5 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 7 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 12 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum o ora
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

6°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°