Fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru a fost trimisă în judecată, alături de alte trei persoane, pentru că a luat bani pentru a-i ajuta pe elevi să promoveze sesiunea de bacalaureat din iunie-iulie.
Costica Vărzaru este în arest preventiv, după ce procurorii au reţinut în sarcina sa infraţiunile de trafic de influenţă şi folosire de informaţii nedestinate publicităţii. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti le-au mai trimis în judecată, alături de fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, şi pe Gina Ciontoiu (membră a comitetului de părinţi), Elena Dumitru şi Maria Mimoza Vulcu (vicepreşedintă a Comisiei de Bacalaureat).
Procurorii au stabilit că Vărzaru, cu sprijinul Ginei Ciontoiu, a pretins şi primit bani de la elevi din cadrul liceului, înscrişi la examenul de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa faţă de membrii Comisiei de Bacalaureat şi faţă de cadrele didactice cu atribuţii de supraveghere, în scopul promovării examenelor de către elevi. Sumele de bani colectate urmau a fi înmânate cadrelor didactice supraveghetoare, atât direct de către inculpata Costica Vărzaru, cât şi disimulat, respectiv în pachete de ţigări/reviste/ziare poziţionate pe catedrele din sălile de examinare. Imediat după deschiderea subiectelor, Costica Vărzaru urma să convoace profesorii care predau disciplinele de examen, pentru a rezolva subiectele, care erau ulterior multiplicate; distribuirea foilor cu rezolvările subiectelor urma să se realizeze de către Costica Vărzaru şi alţi profesori ai unităţii şcolare, sub pretextul suplimentării filelor de „ciorne”.
Fosta directoare a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru a fost trimisă în judecată, alături de alte trei persoane, pentru că a luat bani pentru a-i ajuta pe elevi să promoveze sesiunea de bacalaureat din iunie-iu