Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Priorităţile parlamentare: USL retrimite Legea referendumului la Cotroceni, PDL vrea scăderea fiscalităţii

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Începe sesiunea de toamnă a Parlamentului, iar liderii politici anunţă, deja, priorităţile legislative pe care parlamentarii partidelor lor vor avea sarcina de a le susţine. Premierul Ponta a declarat că Legea Referendumului trebuie adoptată din nou în scurt timp. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat la rândul său că parlamentarii democrat-liberali vor avea ca priorităţi legi în vederea creării de locuri de muncă şi din domeniul educaţiei.

Grupurile parlamentare ale USL s-au întâlnit sâmbătă, în prezenţa liderilor Uniunii. Premierul Victor Ponta i-a anunţat pe cei prezenţi că au misiunea de a adopta din nou Legea referendumului în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare şi să o trimită preşedintelui Traian Băsescu. Acesta din urmă va fi obligat să o adopte pentru că a doua oară nu mai are voie să o retrimită. „În zece zile, dacă nu mă înşel, e obligat să o promulge şi în acest fel intră în vigoare termenul de un an în care de asemenea se şi aplică”, a spus Ponta. Prim-ministrul a reluat ideea ca referendumul de revizuire a Constituţiei să fie organizat odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Premierul a mai anunţat la Antena 3 că s-a decis retrimiterea proiectului de lege privind Roşia Montană, şi să fie prezentate toate argumentele pro şi contra acestui subiect. Dar el, personal, îşi va folosi votul de deputat împotriva acestei exploatări miniere.

Iniţiative PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că PDL a depus un proiect privind constituirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Investitorilor. De asemenea, a mai spus că partidul său are un proiect de lege de reducere a fiscalităţii, pentru o relansare economică, prin care susţine o reducere a cotei unice la 12% şi scăderea CAS, scutirea de impozit a profitului reinvestit pentru capitalizare şi creşterea salariului minim la o mie de lei. În vederea formării perso

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 4 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Alegeri prezidențiale 2025. Prezență record la vot în diaspora, în creștere față de turul I din 2024

Adevarul acum 25 minute
Românii din străinătate ies în masă la vot, continuând trendul ascendent înregistrat vineri, când au depășit de peste două ori numărul de voturi înregistrate anul trecut, pe 22 noiembrie, la primul tur al prezidențialelor.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

Zelenski spune că nu vrea să se „joace” cu armistiţiile scurte propuse de Putin / „Este o reprezentaţie teatrală din partea lui Vladimir Putin. Nu pare serios”

G4Media acum 29 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu doreşte să „se joace” cu armistiţiile scurte propuse de omologul său rus Vladimir Putin, inclusiv o încetare a focului între 8 şi 10 mai, considerând că aceste termene sunt prea scurte pentr

Ministerul Afacerilor Interne anunţă care sunt acţiunile considerate propagandă electorală care sunt interzise după încheierea campaniei electorale

G4Media acum o ora
Campania electorală pentru alegeriile prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00, iar în acest context Ministerul Afacerilor Interne a anunţat care sunt acţiunile considerate propagandă electorală şi care sunt interzise până la încheierea proce

BEC a sesizat Poliția după ce mai multe persoane s-au filmat în cabina de vot

HotNews acum 37 minute
Biroul Electoral Central (BEC) avertiează, sâmbătă, în timp ce diaspora votează la alegerile prezidențiale, că filmatul și fotografiatul sunt interzise, după ce a primit sesizări multiple privind persoane care se filmează în cabina de vot și fac pub

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Zeci de mii de angajaţi ai MAI, mobilizaţi pentru siguranţa procesului electoral. Peste 140 de sesizări au fost primite în campania electorală, cele mai multe fiind confirmate

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a primit, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, 149 de sesizări privind fapte nelegale privind procesul electoral, dintre acestea, 141 de sesizări confirmându-se. Sâmbătă, 34.000 de angajaţi ai MAI sunt

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Presei: „Informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate”

Gandul acum 37 minute
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Premierul României a menționat, printre altele, că „informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate față de cetăț

Statele Unite aprobă vânzarea către Ucraina de piese de schimb pentru avioane F-16 în valoare de peste 310 milioane de dolari

G4Media acum 3 ore
Administraţia Trump a anunţat, vineri, că a aprobat vânzarea către Ucraina a pieselor de schimb şi a echipamentelor de formare pentru avioanele de luptă F-16 aprobate pentru livrare de Joe Biden, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

Vremea

București
acum

24°
sâm.

10°/25°
dum.

14°/28°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

23°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

14°/21°
mar.

11°/14°
Constanta
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/22°
mar.

10°/14°
Timisoara
acum

25°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/22°
mar.

11°/15°