Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghecampf spune că Mircea Sandu a dat ordin să nu fie înregistrat un contract depus de soţia sa. REACŢIA preşedintelui FRF

Publicat in Mediafax, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, că preşedintele FRF, Mircea Sandu, a dat ordin angajaţilor federaţiei să nu înregistreze un contract al unui jucător, depus de soţia sa, impresarul Anamaria Prodan.

"La ce dialog să mai fiu dispus, dacă soţia mea, după aceste incidente, vrea să înregistreze un contract al unui jucător şi i se spune că nu i se înregistrează contractul, pentru că este ordin de la Mircea Sandu? Ce naiba, e răutate. Nu mai vreau să intru în aceste discuţii, pentru că mi se pare prea mult. Mie îmi vine să râd, sincer. Dacă nu eşti în cercul unor oameni, dacă nu faci ce ţi se spune, dacă ai alte idei, dacă ai rezultate şi nu eşti în cercul lor, eşti duşmanul lor. Cum putem noi creşte valoarea fotbalului românesc? Trebuie să ştii să vorbeşti cu cine trebuie, nu ai voie să spui nimic, trebuie să stai în banca ta, nu ai voie să ai personalitate, nu ai voie să faci rezultate, pentru că dacă faci rezultate ies unii sau alţii şi îţi dau în cap. De la dialog şi până la a ajunge să se urască oamenii sau să nu ai voie să mergi să înregistrezi un contract pentru că cineva a intrat în conflict cu anumiţi oameni din federaţie, mi se pare prea mult", a spus Reghecampf, la DigiSport.

Laurenţiu Reghecampf a afirmat că a dorit să discute cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, însă a renunţat la idee, deoarece oficialul federaţiei nu se află în ţară. "Am vrut neapărat să am un dialog cu domnul Sandu între patru ochi să vorbim despre ce s-a întâmplat, despre program, despre jucători. Eu personal am vorbit cu Vali Argăseală şi l-am rugat să vorbească cu preşedintele Mircea Sandu. Nu ne dorim să avem scandal şi nu ne dorim să avem asemenea discuţii. Acum nu cred că mai are rost să vorbim, pentru că şi aşa este o atmosferă foarte încărcată şi am şi eu foarte multe lucruri de rezolvat în următoarea perioadă", a completat Regheca

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 34 minute
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 3 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

ANM: Cod galben de ninsori în 11 județe / Precipitații în cea mai mare parte a țării

HotNews acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis vineri un cod galben de ninsori pentru zone montane din 11 județe și o informare în care anunță precipitații în cea mai mare parte a țării. Cod galben de ninsoare și strat de zăpadă local consistent

BREAKING Șeful AEP: Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi reorganizat în 15 decembrie

Wall-Street.ro acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, vineri dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi or

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 24 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Do

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 3 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Ana Blandiana, apel de mobilizare către votanți: „Singura noastră armă de apărare este votul”

HotNews acum 24 minute
Scriitoarea Ana Blandiana, una dintre cele mai puternice voci ale luptei pentru libertate, a transmis joi seară un mesaj pentru apărarea statului de drept printr-un vot pentru partidele „care au fost întotdeauna proeuropene”, în contextul deciziei C

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°