Prima gală din seria Superkombat New Heroes, organizată în România, pe 30 august, la Târgovişte, va programa nouă meciuri. Mai jos aveţi, programul complet al galei de la Târgovişte. Printre luptătorii care vor urca în ring se numără şi vedetele din Local Kombat, Andrei Stoica, Bogdan Stoica (foto) şi Ionuţ Atodiresei.
La Târgovişte vor fi prezenţi mai mulţi invitaţi surpriză, printre care şi legenda K-1 Melvin Manhoef. Nu vor lipsi nici actualii eroi din Superkombat, Cătălin Moroşanu, Raul Cătinaş şi Benjamin Adegbuyi.
A cincea ediţie din conceptul New Heroes, după cele de la Opatija (Croaţia), Sao Paulo (Brazilia), Viena (Austria) şi Dubai (Emiratele Arabe Unite), gala de la Târgovişte, transmisă în direct la Sport.ro, se va desfăşura la Sala Polivalentă din localitate. Biletele costă 25 de lei şi au fost puse deja la vânzare la casele sălii, dar şi de la Serviciul Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport al CJ Dâmboviţa.
Cântarul oficial şi conferinţa de presă de dinaintea galei vor avea loc joi, 29 august, la Curtea Domnească a lui Vlad Ţepeş.
Cardul galei de la Târgovişte
Super-fight –91 kg
Marsan Yohan (Franţa) vs Bogdan Stoica
Super-fight –95 kg
Zinedine Hameur-Lain (Algeria) vs Andrei Stoica
Super-fight -65 kg
Kostas Papedelis (Grecia) vs Ionuţ Atodiresei
Super-fight -95 de kg
Kay Bult (Olanda) vs Dănuţ Hurduc
Super-fight 71 kg
Claudiu Bădoi vs Cristian Milea
Super-fight -85 kg
Ibrahim El Bouni (Maroc) vs Ciprian Şchiopu
Super-fight -91 kg
Ştefan Szomoru vs Cristian Ristea
Super-fight -81 kg
Daniel Lazăr vs Flavius Boiciuc
Superfight +95 kg
Cătălin Sacagiu vs Florin Niculae
Prima gală din seria Superkombat New Heroes, organizată în România, pe 30 august, la Târgovişte, va programa nouă meciuri. Mai jos aveţi, programul complet al galei d