Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asseco, Fujitsu şi EMC au prezentat, la Mediafax Talks, soluţii IT pentru domeniul financiar-bancar

Publicat in Mediafax, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Reprezentanţi ai companiilor Asseco, Fujitsu şi EMC au prezentat, miercuri, în cadrul conferinţei "Mediafax Talks about Document Processes for Financial Institutions", cele mai noi soluţii IT necesare optimizării activităţii de zi cu zi a companiilor din domeniul financiar-bancar.

Bogdan Mustaţă, Business Development Manager în cadrul Asseco SEE România, a precizat că "focusul" companiei vizează "aplicaţiile, soluţiile proprii din diverse domenii, în principal din domeniul financiar-bancară, dar şi din alte zone".

"Asseco România face parte din Asseco South Eastern Europe, o regiune cu multe provocări, foarte dinamică, cu cea mai mare diversitate politică, culturală, lingvistică, regiune ce acoperă 12 ţări", a declarat Mustaţă, adăugând că peste 150 de bănci din regiunea est-europeană se numără printre clienţii Asseco.

"În această regiune, zona de mobile este una dintre cele mai dinamice şi Romania se află în frunte", a adăugat el, explicând această situaţie prin gradul mare de utilizare a "device-urile mobile".

În intervenţia sa, Doru Nica, country manager EMC, a punctat faptul că băncile din România îşi doresc transformarea astfel încât "să răspundă mai bine nevoilor clienţilor, presiunii costurilor, care este din ce în ce mai prezentă în domeniul financiar-bancar şi să realizeze lucruri mai multe, cu oameni mai puţini şi într-un timp mai scurt". "Toate acestea implică transformarea proceselor core pe care le derulează băncile: plăţi, procese de achiziţie clienţi, deschidere de cont, procese de creditare", a subliniat Nica.

Acesta a notat faptul că, în ultimii 2-3 ani, EMC a investit o sumă "fabuloasă, peste 200 milioane de dolari, în flexibilizarea platformei EMC Documentum, astfel încât să poată fi configurată fără a apela la programatori şi să permită instalarea de aplicaţii foarte noi, într-un timp foarte scurt, cu minime cuno

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 5 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 45 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până acum

News.ro acum 37 minute
Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 10 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 10 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 7 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 12 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°