Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Obama anulează vizita în Rusia pe fondul unei gândiri de război rece a Kremlinului

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

UPDATE, ora 17: 02. Liderul american Barack Obama şi-a anulat întrevederea cu preşedintele rus Vladimir Putin, programată pentru luna viitoare la Moscova, a anunţat miercuri un oficial al Casei Albe, scrie Reuters. Totuşi, preşedintele, invitat marţi seara în emisiunea 'The Tonight Show' a lui Jay Leno, şi-a confirmat participarea la summit-ul G20, programat în septembrie, la Sankt Petersburg, denunţând totodată mentalitatea de război rece a Kremlinului.

Decizia de a anula întrevederea, anunțată în timpul unei călătorii a lui Obama la Los Angeles, a survenit după ce preşedintele SUA s-a declarat 'dezamăgit' de decizia Moscovei de a-i acorda azil provizoriu lui Snowden.

Cu ochii spre viitor

'Am fost dezamăgit întrucât, chiar dacă nu am semnat un tratat de extrădare cu ei (ruşii), tradiţional am încercat să respectăm (cererile lor) dacă cineva încălca legea sau presupunea încălcarea legii ţării lor', a explicat Obama. 'Sunt momente când ei /ruşii/ alunecă în gândirea şi mentalitatea războiului rece. Ceea ce îi spun eu preşedintelui Putin este că totul e în trecut şi că trebuie să ne gândim la viitor. Şi nu există niciun motiv pentru care noi nu suntem în măsură să cooperăm mai eficient decât o facem în prezent', a argumentat liderul de la Casa Albă. 'Voi merge la summitul G20 pentru că acesta este principalul forum unde se poate vorbi de economie, de economie internaţională, cu liderii principalelor economii din lume', a adăugat Barack Obama.

Incertitudine bilaterală

Obama a confirmat că va participa la summit-ul G20 din septembrie de la Sankt Petersburg, dar a refuzat iniţial să precizeze dacă va avea şi o întâlnire cu Putin tete-a-tete, după ce anterior, Casa Albă a anunţat că va evalua dacă o întrevedere dintre cei doi şefi de stat mai are sens în acest context. Faţă de întâlnirea la vârf Obama -Putin înaintea summitului G20 de la San

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 8 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 13 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 10 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 11 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 7 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligenţă artificială în 2025

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unei postări pe blog a vicepreşedintelui companiei, Brad Smith, peste jumătate din această investiţie va fi direcţionată către Statele Unite. „Astăzi, Statele Unite conduc cursa globală a inteligenţei artificiale datorită investiţiilor de c

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 13 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 11 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°