Un fan al Stelei care a trăit noaptea minunată de 7 mai 1986 tremură şi acum de emoţie când rosteşte numele jucătorilor din marea echipă ce a înfruntat Barcelona pe pământ spaniol în finala Cupei Campionilor.

Inima îi zvâcneşte în piept când se gândeşte la „Leul“ Duckadam, cu ţinuta lui impunătoare şi cu reflexele uimitoare de la cele patru lovituri de departajare apărate în faţa neputincioşilor jucători ai Barcei. E mândru de Iovan, căpitanul de la Sevilla, de eleganţa lui Belodedici - cel mai bun libero pe care l-a avut România, de Colonelul Bumbescu rupătorul, care nu lăsa să treacă nici mingea, nici jucătorul.

Un fan al Stelei care a trăit acele momente magice îl vede şi acum pe muncitorul Bărbulescu sprintând cu braţele ridicate spre cel mai important trofeu al Europei. Are şi azi o imagine clară cu „săgeata“ Balint, nu a uitat viteza acestuia şi prezenţa de spirit extraordinară în faţa porţii, îl preţuieşte mereu pe constructorul de edificii de lux Lucian Bălan, respectă inteligenţa şi exactitatea doctorului Bölöni, îl admiră pe artistul Majearu, tresare când se gândeşte la exuberanţa, tupeul şi răutatea lui Lăcătuş, apreciază oportunismul lui Piţurcă şi simţul golului incredibil pe care îl avea acesta, se cruceşte şi acum de tehnicitatea „messianică“ a lui Iordănescu, intrat pe teren în uluiala tuturor, apreciază calmul lui Emeric Ienei în vacarmul de la Sevilla şi regretă absenţa liderului Tudorel Stoica.

Sunt amintiri care nu se pot uita niciodată, sunt imaginile celei mai bune echipe europene a ediţiei 1985-1986.

Ca să ştii să respecţi aşa ceva, trebuie să fi fost stelist adevărat sau să fii un român cu bun simţ, care apreciază valoarea, munca şi performanţa. Credeţi că pentru fanii Stelei din anii 80 mai contează formatul?

Un fan al Stelei care a trăit noaptea minunată de 7 mai 1986 tremură şi acum de emoţie când rosteşt