Postul de televiziune CNN a relatat despre protestele din România faţă de Roşia Montană, pe secţiunea Ireport, unde manifestaţiile împotriva exploatării cu cianuri sunt numite „Toamna Românească”, după „Primăvara arabă şi „Vara turcească”.
Protestele sunt prezentate drept un model de rezistență non-violentă a cetăţenilor pentru cauze de mediu, în care protestatarii solicită Guvernului neînceperea lucrărilor de exploatare la Roşia Montană. Pe de altă parte, în articol se remarcă faptul că protestatarii se confruntă cu o lipsă de acoperire tv a acțiunii lor, dar protestatarii au găsit căi de comunicare alternative, cum ar fi platformele sociale mass-media, pentru a sensibiliza cu privire la acțiunile lor. Jurnaliştii de la CNN mai notează că protestele reprezintă un moment istoric pentru România, pe măsură ce ele nu captează doar faptul că publicul din România este tot mai determinat să-și facă vocea auzită și cere respect și reprezentare corespunzătoare din partea celor aflați la putere, însă oamenii au învățat și cum să își exprime în mod eficient cererile.
Duminică a fost cea de a opta zi de protest în Bucureşti faţă de proiectul Roşia Montană. Alte proteste au fost demarate şi în Cluj sau Braşov.
Postul de televiziune CNN a relatat despre protestele din România faţă de Roşia Montană, pe secţiunea Ireport, unde manifestaţiile împotriva exploatării cu cianuri sunt numite „Toamna Românească”, după „Primăvara arabă şi „Vara turcească”.
Protestele sunt prezentate drept un model de rezistență non-violentă a cetăţenilor pentru cauze de mediu, în care protestatarii solicită Guvernului neînceperea lucrărilor de exploatare la Roşia Montană. Pe de altă parte, în articol se remarcă faptul că protestatarii se confruntă cu o lipsă de acoperire tv a acțiunii lor, dar protestatarii au găsit căi de comunicare alternative, cum ar fi platformele sociale mass-