„Pax romana“ se înscrie în tradiţia romanului istoric preocupat de reconstrucţia sugestivă a spiritului unei epoci într-o anume civilizaţie. E vorba, în cazul de faţă, de perioada imperială a lui Augustus, din istoria antică romană.
Există, desigur, precedente celebre în această arie tematică – aş aminti aici, de pildă, romanele lui Robert Graves din anii ’30, traduse şi în limba română, „Eu, Claudiu împărat“ şi „Claudiu zeul“. „Pax romana” îşi păstrează, însă fără a-şi aroga un statut de eclatantă originalitate, capacitatea de a capta interesul cititorului. Autoarea mizează în primul rând pe reconstrucţia „culorii locale“, uzând de o documentaţie detaliată, inspirat topită în materia narativă.
„Pax romana“ se înscrie în tradiţia romanului istoric preocupat de reconstrucţia sugestivă a spiritului unei epoci într-o anume civilizaţie. E vorba, în cazul de faţă, de perioada imperială a lui Augustus, din istoria antică romană.
Există, desigur, precedente celebre în această arie tematică – aş aminti aici, de pildă, romanele lui Robert Graves din anii ’30, traduse şi în limba română, „Eu, Claudiu împărat“ şi „Claudiu zeul“. „Pax romana” îşi păstrează, însă fără a-şi aroga un statut de eclatantă originalitate, capacitatea de a capta interesul cititorului. Autoarea mizează în primul rând pe reconstrucţia „culorii locale“, uzând de o documentaţie detaliată, inspirat topită în materia narativă.