Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CIA recunoaşte existenţa “Area 51”. OZN-urile din Zona 51 erau doar simple avioane-spion

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Autorităţile americane au dat publicităţii documentele CIA referitoare la centrul de testări denumit ''Area 51'', din statul Nebraska, a relatat vineri seara canalul de televiziune Fox News, citat de RIA Novosti.

Până acum, orice menţiune referitoare la locul ultrasecret era strict interzisă, ceea ce alimenta miturile pe tema sa.

De-a lungul vremii, presa a lansat de multe ori supoziţii că ''Zona 51'' servea la studierea civilizaţiilor extraterestre, chiar la efectuarea de experienţe pe fiinţe misterioase venite de pe alte planete.

Potrivit canalului CNN, este vorba de o bază militară situată la 200 km nord-vest de Las Vegas şi care a fost folosită întotdeauna pentru testarea unor sisteme de supraveghere aeriană, inclusiv programele U-2, care vizau spionarea fostei URSS/ şi A-12.

Documentele referitoare la ''Zona 51'' au fost publicate în baza Legii privind libertatea de informare, Freedom of Information Act, adoptată de Congresul SUA în 2005.

OZN-urile din Area 51 erau doar simple avioane-spion

Potrivit autorităţilor americane, Zona 51 a servit pentru testarea faimoaselor avioane-spion din timpul Războiului Rece.

Este vorba de un raport oficial privind istoria programului U-2 între 1954 şi 1974, redactat de doi istorici ai CIA şi recent declasificat, care face dezvăluirile.

Pe parcursul a 400 de pagini ale raportului nu există nici o menţiune despre extraterestrul de la Roswell, al cărui OZN s-ar fi prăbuşit în New Mexico în 1947 şi care, potrivit legendei, ar fi fost apoi ascuns şi studiat în Zona 51.

Nu este pentru prima oară când CIA recunoaşte existenţa Zonei 51. Într-un document declasificat şi postat online în octombrie 2012, un memorandum datând din 1967 redactat de directorul CIA din acea vreme, Richard Helms, evocă desfăşurarea din Zona 51 a trei avioane-spion în Japonia pentru misiuni deasupra Vietnamului.

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°